Bărbat cu manifestări agresive și indecente, imobilizat de Poliția Locală Pitești

Ieri, 29 iulie 2025, în jurul orei 12:20, la dispeceratul Poliției Locale Pitești a fost înregistrată o sesizare privind comportamentul agresiv al unui bărbat, care se manifesta fizic și verbal față de trecători. Incidentul a avut loc pe scările unui amanet situat în apropierea magazinului Profi, în zona fostului restaurant Negoiu.

O patrulă aflată în apropiere a intervenit prompt și a identificat persoana indicată, cunoscută cu antecedente de natură comportamentală. La vederea polițiștilor locali, bărbatul a devenit agresiv, motiv pentru care a fost imobilizat în condiții legale, pentru siguranța publică.

Comportamentul individului reprezenta un pericol real pentru cetățeni, fapt ce a impus o intervenție fermă și rapidă.

La fața locului a fost solicitată și o ambulanță prin Serviciul de Urgență 112. Persoana a fost preluată de echipajul medical și transportată pentru internare la Spitalul de Psihiatrie „Sfânta Maria” din Vedea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice.

Totodată, a fost informat și un reprezentant al Direcției de Asistență Socială, pentru dispunerea măsurilor de specialitate.

Poliția Locală Pitești rămâne în continuare vigilentă și pregătită să intervină prompt în situații care pun în pericol siguranța cetățenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...