Primăria Municipiului Piteşti angajează

Primariepitesti

Primăria Municipiului Piteşti, județul Argeș, organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de conducere, vacante, după cum urmează:

 

 

  1. Șef Serviciu Administraţie Publică Locală;
  2. Şef Birou Juridic.

 

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

 

  • Șef Serviciu Administraţie Publică Locală:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura ştiinţelor juridice, specializarea drept sau administraţie publică
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.
    • să deţină cunoştinţe de operare pe calculator dovedite cu diplomă/certificat de absolvire a unor cursuri în domeniul respectiv;
    • să aibă vechime în specialitatea studiilor minim 2 ani;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să fie absolveaţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • Şef Birou Juridic:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţa sau echivalentă în ramura Ştiinţelor Juridice, specializarea Drept;
    • să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
    • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
    • să aibă vechime în specialitatea studiilor minimum 2 ani;
    • să deţină cunoştinţe de operare pe calculator dovedite cu diplomă/certificat de absolvire a unor cursuri în domeniul respectiv;
    • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 03 octombrie 2017: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 16 octombrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 19 octombrie 2017, ora 10:00: proba interviu.

 

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 143, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Municipiului Piteşti, Str. Victoriei nr. 24, intrarea D, Compartimentul Relaţii Publice sau de la Biroul Management Resurse Umane, camera 12, telefon 0372/481.819.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Emoții și bucurie la Bradu, în prima zi de școală. Primarul Dan Stroe și inspectorul general Dumitru Tudosoiu, alături de elevi

Emoții și bucurie la Bradu, în prima zi de școală. Primarul Dan Stroe și inspectorul general Dumitru Tudosoiu, alături de elevi Prima zi a noului an școlar a fost marcată, astăzi, printr-o festivitate plină de emoție la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din comuna Bradu. Elevii, părinții și cadrele didactice au participat la deschiderea oficială a […]

Citește mai mult...

Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș

Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la înălțime, de la etajul al doilea al unui bloc de locuințe din același municipiu. Persoana în cauză, femeie de 63 de […]

Citește mai mult...

Senatorul Ovidiu Puiu, mesaj pentru începutul noului an școlar: „Educația este pilonul prosperității unei nații”

Senatorul Ovidiu Puiu, mesaj pentru începutul noului an școlar: „Educația este pilonul prosperității unei nații” Începutul noului an școlar este un moment important pentru elevi, părinți și profesori, dar și un bun prilej de a vorbi despre rolul educației în dezvoltarea societății. Senatorul PSD de Argeș și rectorul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, Ovidiu Puiu, […]

Citește mai mult...