”Campionul moralității”, Dragoș Predescu, alba-neagra cu ”mașina personală”: În declarația de avere nu apare un Audi A5 cu care se deplasa când era prefect

Dragoș Predescu, fost prefect al județului Argeș și actual subprefect susținut de PNL, se declară campion al eticii administrative. Afirmă cu seninătate că, în perioada în care a fost prefect, nu a folosit mașina de serviciu, ci autoturismul personal, „din bun-simț”. Numai că realitatea îl contrazice: în declarația sa de avere nu apare niciun autoturism. Asta deși, potrivit mai multor surse și apariții publice, Predescu conducea un Audi A5 – dar despre acest „bun-simț” nu suflă nicio vorbă.

Dacă nu apare în declarația de avere, a cui e mașina cu care, chipurile, se deplasa chiar și în interes de serviciu? Și de ce minți că te deplasai cu mașina personală dacă, așa cum se vede din declarația de avere, nu aveai una?

 

Postarea sa, în care condamnă folosirea mașinilor instituționale „pentru mall și restaurant”, vine ca o lecție de moralitate de la un politician care a blocat, în realitate, investiții de milioane de euro în județ. Sub mandatul său au fost frânate proiecte esențiale în domenii vitale: sănătate, infrastructură și dezvoltare rurală. Totul, spun surse din administrație, din interese politice și calcule birocratice, în totală disonanță cu nevoile comunităților din Argeș.

Cât despre lecțiile de modestie, argeșenii își amintesc mai degrabă de inacțiunea și lipsa de viziune care au marcat mandatul său, nu de „gesturi” de PR cu iz moralizator. În realitate, Predescu a fost mai preocupat de imaginea sa personală decât de direcția în care mergea județul.

Iar acum, ca subprefect numit politic, încearcă să își spele trecutul cu declarații fără acoperire. În timp ce se declară adeptul cumpătării bugetare, uită să menționeze că ocupă în continuare o funcție plătită din bani publici, în urma unui sistem de numiri politice, nu prin merit administrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...