Activitățile unei brutării și a unei patiserii din orașul Mioveni au fost suspendate. Ce nereguli au fost găsite

Activitățile unei brutării și a unei patiserii din orașul Mioveni au fost suspendate. Ce nereguli au fost găsite

Menținerea starii de igiena într-o unitate de producție și comercializare produse alimentare este indispensabilă și primordială. Nerespectarea acestei condiții atrage după sine sancțiuni usturătoare și închiderea activității.

Din păcate încă mai găsim agenți economici care nu respectă nici măcar această minimă cerință, fapt pentru care aplicăm cele mai drastice sancțiuni, fără a ține cont de nimeni si de nimic.

Pentru menținerea igienei, agenții economici din sistemul alimentar nu au nevoie decât de responsabilitate și bun simț. Când aceste două caracteristici lipsesc rezultatele nu au cum să fie favorabile si să asigure siguranța alimentelor.

”De aceea facem apel la agenții economici să fie responsabili în momentul în care aleg să activeze în sistemul alimentar pentru că atunci când vine vorba de sănătatea oamenilor nimic nu este de negociat.

Conform proverbului, „Ulciorul nu merge de multe ori la apă”, tot la fel și agenții economici care nu respectă aceste reguli de igienă vor fi la un moment dat trași la răspundere.

De aceea încă o dată facem apel la responsabilitate pentru că nu putem să controlăm toți agenții economici deodată, având în vedere și numărul mic de inspectori ai instituției noastre, raportat, mai ales la numărul mare de unități de profil din județ, însă la un moment dat tuturor le va veni rândul.

Astfel, în acest scop a fost inițiată și acțiunea „Sănătatea argeșenilor pe primul loc” ce urmărește în principal verificarea respectării normelor de igienă, acțiune ce constă într-un supracontrol realizat chiar de directorul DSVSA Argeș, Dr. Dumitru Sorin Sorescu, radiografiind astfel și starea unităților din județ.

Așa se face că de la începutul acestei acțiuni au fost unități care au primit felicitări pentru modul în care își desfășoară activitatea, dar și unități care au primit cele mai drastice sancțiuni, ajungând până la suspendarea și chiar interzicerea activității.”, transmite DSVSA Argeș.

NUMEROASE DEFICIENȚE LEGATE DE IGIENĂ CONSTATATE LA O BRUTĂRIE ȘI O PATISERIE DIN MIOVENI

Ultimele unități care au primit suspendarea activității începând de marți 22 iulie, sunt din Mioveni.

Este vorba de o patiserie și o brutărie, ambele obiective aparținând aceluiași agent economic.

Printre deficiențele constatate se numără prezența gândacilor în ambele unități, igiena necorespunzătoare a spațiilor de lucru, utilajelor și echipamentelor.

Totodată, același agent economic a mai fost sancționat cu amendă contravențională și pentru activitatea de măcelărie, însă aici nu s-a impus suspendarea activității.

„Am pornit această acțiune pentru a face o analiză de risc. De la debutul acesteia și până în prezent am avut surprize atât plăcute, cât și neplăcute în ceea ce privește starea unităților alimentare de la noi din județ. Sunt bucuros că în mare parte starea de igienă a acestora este una corespunzătoare. Însă, cum „nu există pădure fără uscături”, tot la fel și în acest domeniu întâlnim abateri grave de la legislatia sanitara veterinara in vigoare. De aceea ținem să le dăm exemplu negativ aici pentru ca cei care se află în starea lor, să remedieze urgent aceste probleme. Nerespectarea regulilor de igienă este de netolerat și vom lua în continuare cele mai drastice măsuri”, a transmis directorul DSVSA Argeș, Dr. Dumitru Sorin Sorescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026.

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026. Rectificarea acoperă obligaţiile certe şi urgente ale acestui final de an – medicamente şi servicii medicale, pensii, drepturi salariale, asistenţă socială, dobânzi, plăţi restante – şi le finanţează din economiile identificate în execuţie, […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...