Branșări ilegale la reţeaua de apă din Hârtieşti . Celor prinşi le vor fi întocmite dosare penale

Scăderea accentuată a debitului de apă din reţeaua publică a comunai Hârtieşti l-a determinat pe primarul Cosmin Ion Ştefan să demareze controale la utilizatori, după ce a constatat că decizia de a întrerupe alimentarea cu apă pentru refacerea debitului este extrem de deranjantă pentru locuitori, în special din cauza căldurii .
„Vă dați seama ce stare de iritabilitate și nervozitate s-a creat în rândul cetățenilor, fiindcă am fost nevoiți să recurgem la oprirea celei mai importante utilități, acum, pe timp de vară și caniculă! De aceea am început să facem controale, noaptea, pentru a vedea ce se întâmplă. Nu mică ne-a fost mirarea când am descoperit, pe lângă tot felul de branșamente ilegale, că unii cetățeni udă livada toată noaptea. Din păcate, am constatat că acest cazuri sunt numeroase. De exemplu, într-o singură noapte am descoperit fraude la 9 gospodării din cele 11 verificate! Dincolo de folosirea de improvizații periculoase și ilegale pentru a ocoli sistemul centralizat, în detrimentul corectitudinii și echității față de întreaga comunitate, aceste practici reprezintă nu doar o încălcare gravă a regulamentului de funcționare a serviciului public, ci și un semn clar al lipsei de responsabilitate civică și al unei educații comunitare deficitare. Furtul de apă este un act de sabotaj față de întreaga colectivitate, cu efecte directe asupra calității și sustenabilității serviciilor oferite.
Atenționăm public că toate persoanele depistate cu branșamente ilegale vor fi debranșate imediat, vor plăti taxa de debranșare, taxa de reconectare (dacă aceasta va fi aprobată ulterior), precum și contravaloarea a 100 metri cubi de apă. Pe viitor, în toate cazurile, vom anunța Poliția și vor fi întocmite dosare penale, conform legii.
Îndemnăm cetățenii să respecte regulamentele în vigoare și să dea dovadă de spirit civic. Apa este o resursă esențială, iar accesul la ea trebuie să se facă în mod echitabil, legal și responsabil.”, a declarat primarul comunei Hârtiești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...