Victor Ponta- atac la conducerea PSD la deschiderea anului școlar

Deputatul Victor Ponta a participat azi al deschiderea anului școlar la Târgu-Jiu, unde a fost surprins de lipsa foștilor colegi de la PSD. Declarațiile sale au trimis săgeți către președintele social-democraților, spunând că “PCR era mai înțelegător decât partidul ăsta al domnului Dragnea”. „A fost foarte drăguț astăzi la deschiderea anul școlar, în anii anteriori știți bine că n-aveați loc dumneavoastră presa de câți oameni erau pe lângă mine de la PSD și acum au cam dispărut toți așa, nu știu pe unde sunt, mai sunt în oraș, mai există …. Eu nu mă supăr pe asta, pentru că în continuare la Gorj îi am prieteni pe toți cei de la PSD și înțeleg că le e frică de Dragnea să se afișeze cu mine. Asta spune destul de mult despre cum a ajuns PSD-ul, că dacă ți-e frică să te afișezi cu cineva să nu te vadă șeful cel mare înseamnă că lucrurile merg prost. Dar chiar vreau tot binele Gorjului și al PSD-ului în Gorj. Uite acum e o ocazie, poate o să aibă Gorjul din nou un ministru, pe domnul Weber, să fie ministrul Apărării, îl propun, îl susțin, e din Gorj, îi e credincios domnului Dragnea, deci are toate calitățile necesare ca să fie ministru”, a declarat Ponta într-o conferință de presă. Ponta a participat la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, fără a ține un discurs, afirmând că a vrut „să-l protejeze” pe directorul unității școlare. „Am vrut să-l protejez pe director, că trăim așa, ca pe vremea …. PCR-ul era mai înțelegător decât e acum partidul ăsta al domnului Dragnea și îi făceau vreun rău omului. Omul e director, îi mulțumesc că m-a invitat, am fost cu mare plăcere, nu e prima dată când merg acolo, știu că a rămas liceul numărul unu ca rezultate din Gorj”, a declarat Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...