Ion Mînzînă anunță schimbări majore la Spitalul de Pediatrie Pitești. Mâncare sănătoasă pentru copii și dotări moderne în bucătărie

Ion Mînzînă anunță schimbări majore la Spitalul de Pediatrie Pitești. Mâncare sănătoasă pentru copii și dotări moderne în bucătărie

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a anunțat printr-un clip video postat pe pagina sa de Facebook finalizarea unei etape importante în modernizarea serviciilor oferite de Spitalul de Pediatrie Pitești. În cadrul proiectului „Gustos și sănătos în farfuria din spital”, personalul din blocul alimentar al unității medicale a beneficiat de cursuri tehnologice de gătit, iar meniurile pentru micii pacienți au fost complet regândite.

„Micii pacienți de la Spitalul de Pediatrie mănâncă mai bine și mai sănătos”, a transmis Ion Mînzînă, subliniind că din 16 iunie 2025, noile meniuri echilibrate și adaptate copiilor au intrat în circuitul zilnic al spitalului.

Una dintre surprizele plăcute ale proiectului a fost prezența renumitului Chef Zaharia Orlando, care a gătit pentru copii și personalul medical, oferind un moment emoționant și savuros în același timp.

Proiectul implementat de Asociația „Din grijă pentru copii”, în parteneriat cu autoritățile județene, are o amploare considerabilă și aduce îmbunătățiri concrete:

Reabilitarea completă a blocului alimentar
Dotarea cu echipamente moderne – cuptoare performante și aparatură nouă
Cursuri de gătit pentru personalul din bucătărie
Meniuri nutritive, adaptate vârstei și nevoilor medicale ale copiilor
Etichetare clară și porționare corectă a alimentelor
Transport modern și în siguranță al hranei
Atenție specială pentru copiii cu alergii sau regimuri dietetice
Reabilitarea completă a Centrului de Sănătate Mintală

„Mulțumim Asociației Din grijă pentru copii pentru implicare și profesionalism! Cu parteneri serioși, continuăm să construim mai mult și mai bine pentru sănătatea copiilor din Argeș”, a mai declarat președintele CJ Argeș.

Acest demers face parte dintr-o viziune mai amplă a autorităților județene de a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale oferite celor mai tineri pacienți, cu accent pe nutriție, siguranță și empatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...