Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu: „Este o investiție extraordinara pentru comunitatea noastră”

Un proiect de anvergură, cu o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, a fost prezentat oficial de SC Apă Canal 2000 SA în cadrul unei conferințe care a evidențiat impactul masiv pe care această investiție îl va avea asupra locuitorilor a 12 localitati din judetul Arges, printre care si comuna Bascov.

A avut loc prezentarea oficială a unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din județul Argeș – „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată”, un proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de circa 200 milioane de euro. La eveniment a participat și primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, care a subliniat importanța acestui demers pentru localitatea pe care o conduce: „Este o investiție de amploare, o investiție extraordinara pentru comuna Bascov și pentru întreg județul. Faptul că facem parte din acest proiect ne va permite să modernizăm rețelele de apă și canalizare, să le extindem și să le aducem la standarde europene.”.

Proiectul este derulat de SC Apa Canal 2000 SA Pitești și cuprinde 12 localități din județul Argeș, Bascov fiind una dintre ele. Ce presupune investiția pentru comuna Bascov?
Lucrările prevăzute în cadrul proiectului sunt semnificative:

🔹 În sectorul de alimentare cu apă, se vor realiza:

Extinderea rețelelor de distribuție: 4,942 km

Reabilitarea rețelelor existente: 3,159 km

Construirea unei noi stații de pompare

🔹 În ceea ce privește rețeaua de canalizare, investițiile includ:

Extinderea rețelelor de canalizare: 12,338 km

Realizarea de conducte de refulare: 2,500 km

Montarea a 18 stații de pompare a apei uzate

Valoarea totală a lucrărilor pentru comuna Bascov este de 6.930.958 euro (TVA inclus).

„Suntem conștienți că astfel de lucrări pot crea disconfort temporar pentru locuitori, dar beneficiile pe termen lung sunt mari. Unele intervenții au început deja pe anumite străzi, iar în curând sperăm să vedem mai multe echipe mobilizate pe teren, pentru ca lucrările să avanseze mai rapid.” a transmis primarul Gheorghe Stancu.

Primarul le-a multumit cetățenilor pentru sprijinul și înțelegerea de care au dat dovadă: „Mulțumesc locuitorilor de pe străzile unde lucrările sunt deja în desfășurare – pentru răbdare, pentru că ne-au înțeles și au avut încredere în autoritățile locale. Fără această susținere.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...