Cercetări privind săvârșirea infracțiunii de omor, la Topoloveni

La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați de către un echipaj medical care a intervenit pe raza aceleiași localități, cu privire la faptul că persoana pentru care a fost solicitată intervenția medicală prezintă o leziune specifică pe tăiere-înțepare.

Din păcate, persoana în cauză, bărbat de 35 de ani, a decedat.

Ca urmare a confirmării aspectelor preliminare, cercetările au fost preluate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, în cauză fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

În cauză a fost administrat un probatoriu complex, pentru stabilirea împrejurărilor în care victima a suferit vătămările ce au dus la deces, stabilindu-se că persoana care i-ar fi cauzat leziunile ar fi sora victimei, femeie de 39 de ani, din aceeași localitate, astfel rezultând încadrarea faptei ca violență în familie sub forma omorului.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Urmează ca, în cursul zilei de astăzi, 16 iunie a.c., să se aprecieze dacă față de femeie vor fi dispuse sau propuse măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei!

Cristian Gentea, așa cum ne-a obișnuit, vizitează personal șantierele din Pitești. Astăzi, a fost la podul de peste Râul Doamnei. Primarul a declarat că este mulțumit de cum decurg lucrările și a lăudat șeful de șantier, o femeie.  „Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei! Constructorul face […]

Citește mai mult...

Valerică Spirea , primarul comunei Poiana Lacului, mesaj pentru sărbătoririți de Sfinții Mihail și Gavril

Primarul comunei Poiana Lacului Valerică Spirea, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și derivațiile acestora. „Urez cetăţenilor comunei Poiana Lacului care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum şi derivaţiilor acestor nume, să le dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească şi […]

Citește mai mult...

Felicitare – Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfânților Mihail și Gavriil! Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Citește mai mult...