Sprijin de 15 €/familia de albine pe trei ani, propus în Parlament

Sprijin de 15 €/familia de albine pe trei ani, propus în Parlament

Parlamentarii au depus la Senat un proiect care prevede acordarea unui sprijin de stat de 15 euro pentru fiecare familie de albine, în perioada 2025–2027. Valoarea se va calcula în funcţie de numărul de familii deţinute la 31 decembrie al anului precedent şi se acordă anual timp de trei ani.

Schema se va finanţa din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi va putea fi cumulată cu alte forme de ajutor. Beneficiarii eligibili sunt apicultorii persoane fizice cu atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale şi societăţile agricole.

Pentru accesarea ajutorului, cererile vor fi depuse la Direcţia Agricolă Judeţeană corespunzătoare domiciliului sau sediului social. În termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, Guvernul va emite normele metodologice de aplicare.

Proiectul trebuie adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor, apoi promulgat de președintele României înainte de intrarea în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic”

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic” Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, ne explică astăzi cum trebuie privită o audiere la DNA. În cazul lui Ilie Bolojan, lucrurile sunt simple: omul a fost audiat ca martor, procurorul întreabă, demnitarul răspunde. Perfect. […]

Citește mai mult...

Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii Toamna are… gust, culoare și #tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce împreună peste 100 de #producători locali și meșteri populari din Argeș, #oameni care, prin munca […]

Citește mai mult...

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL angajează

SC Jud Pază și Ordine SRL organizează sesiune de depunere CV-uri în vederea selecției angajării ca și agent de securitate. CV-urile se pot depune la sediul societății din str. Calea Drăgășani, nr. 8, et. 2, Pitești, județul Argeș sau pe mail la adresa judpaza_ag@yahoo.com.

Citește mai mult...