
Primarul Cristian Gentea a verificat lucrările de modernizare a canalizării în zona blocurilor B25-B26 din Pitești
Primarul Cristian Gentea a fost astăzi în teren pentru a verifica progresul lucrărilor de înlocuire a rețelei de canalizare menajeră din zona Prundu, lângă blocurile B25-B26. Proiectul, derulat de SC Apă Canal 2000 SA, vizează înlocuirea a 138 de metri de conducte vechi, aflate la o adâncime de 4 metri, care au depășit durata de viață utilă de peste 30 de ani.
„Este o investiție esențială pentru a pune capăt problemelor de colmatare și avarii frecvente din zonă”, a declarat primarul. Toate racordurile vor fi reconectate corespunzător, iar lucrările, cu o durată estimată de 2 luni, vor îmbunătăți semnificativ funcționalitatea infrastructurii.
Cristian Gentea a subliniat că astfel de intervenții vor continua în alte cartiere ale orașului unde rețelele sunt învechite și susceptibile la defecțiuni. „Prioritatea noastră este să asigurăm o infrastructură durabilă, care să deservească eficient cetățenii”, a adăugat primarul.



