Bazinul hidrografic Argeș-Vedea sub avertizări hidrologice

Bazinul hidrografic Argeș-Vedea sub avertizări hidrologice

Începând de astăzi, 27 mai, ora 12, spațiul hidrografic Argeș-Vedea se află sub avertizările hidrologice:
Cod Portocaliu, valabilă până pe 29 mai 2025 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice
– Argeș – bazin superior,
– Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeș şi Dâmboviţa),

Cod Galben, valabilă până 30 mai 2025 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice
– Argeș – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeș, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov),
– Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeș, Olt, Teleorman),
– Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman),

În aceste zone se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale. Fenomenele hidrologice periculoase se pot manifesta inclusiv pe afluenți mici și cursuri de apă necadastrate.
Conform măsurătorilor înregistrate de către dispeceratul hidro al Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, în dimineața zilei de 27 mai 2025 s-a înregistrat o depășire a cotei de atenție pe Râul Doamnei, la stația hidrometrică Bahna Rusului (jud. Argeș). La aceast moment debitele sunt în scădere și în această secțiune.
Cantitățile de precipitații căzute în bazinul hidrografic Argeș-Vedea, în intervalul 24-27 mai 2025 au fost semnificative. Cel mai mult a plouat la Oltenița (jud. Călărași) – 97 l/mp, la Ciobani, pe râul Cotmeana (jud. Argeș) – 74 l/mp, baraj Pecineagu (jud. Argeș) – 73 l/mp și Vulturești (râu Argeșel) – 71 l/mp.
Peste 60 l/mp au căzut la Dobrești (râul Cârcinov), Costești și Rociu în județul Argeș, Lucieni în județul Dâmbovița, Șerbănești în județul Olt și Vidra (râu Sabar) în județul Ilfov.
Ca urmare, la 34 din cele 60 de stații hidrometrice de monitorizare a rețelei hidrografice, debitele și nivelurile apei au fost în creștere.
Cantitățile de precipitații înregistrate au o contribuție importantă la completarea rezervelor de apă din lacurile de acumulare, necesare alimentării populației, irigațiilor, producerii de energie electrică, precum și la refacerea nivelului pânzei freatice (apelor subterane).
În continuare serviciile Situații de Urgență și Dispecerat, Prognoză Bazinală Hidrologie Hidrogeologie și toate Sistemele de Gospodărire a Apelor din cadrul A.B.A. Argeș-Vedea monitorizează evoluția fenomenelor pe cursurile de râu şi în lacurile de acumulare. De asemenea, în cazul producerii unor situații de urgență provocate de inundații sunt pregătite stocurile cu materiale de apărare, utilaje și formațiile de intervenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă!

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă! În perioada 26 noiembrie 2026 – 8 ianuarie 2027, zona centrală a orașului se transformă într-un spațiu al bucuriei, al întâlnirilor și al magiei Crăciunului, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun Pitești 2026! Joi, 26 noiembrie, în Piața Primăriei, dăm startul sărbătorilor printr-un spectacol special și surprize care […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...