Cristian Gentea a premiat cele mai frumoase și curate asociații de proprietari din Pitești

Cristian Gentea a premiat cele mai frumoase și curate asociații de proprietari din Pitești

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a premiat astăzi câștigătorii celei de-a XIII-a ediții a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, un eveniment devenit deja tradiție și un exemplu de implicare civică și respect față de spațiul comun.

Premiul cel mare, în valoare de 10.000 de lei, a fost câștigat de Asociația de proprietari „I.C. Brătianu”, situată pe Intrarea Teilor nr. 2, bloc PS 2007, scara A, în zona Exercițiu – Banat. Această asociație a impresionat prin grija constantă pentru curățenie, estetică și implicarea locatarilor.

De asemenea, au fost acordate nouă premii a câte 4.000 de lei fiecare pentru cele mai frumoase și curate asociații din fiecare cartier al municipiului:

„Elena 11” – str. Carpenului, cartier Găvana

„Crizantema” – Bd. Libertății, cartierele Trivale și Mărășești

„518 Tineretului” – str. Tineretului, cartier Craiovei

„Alex” – str. Burebista, cartier Războieni

„Zorile” – Bd. Petrochimiștilor, cartierele Prundu și Frații Golești

„Venus” – Aleea Ion Nistor, cartier Tudor Vladimirescu

„405 Popa Șapcă” – str. Viilor, cartier Popa Șapcă

„Brătianu Nr. 8” – str. Maternității, zona Centru și Calea București

„Nr. 96 (Zona Nord)” – Calea Bascovului, zona Nord și Eremia Grigorescu

„Mi-a făcut deosebită plăcere să îi felicit şi să îi premiez, în numele municipalităţii, pe toți câștigătorii. Felicitări sincere tuturor celor care se implică zi de zi pentru a-și păstra blocul, scara și curtea curate, îngrijite și frumoase! Este o dovadă de responsabilitate, spirit civic și dragoste față de orașul nostru”, a transmis Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești.

Concursul organizat anual de Primăria Pitești încurajează bunele practici în comunitate și stimulează implicarea locatarilor în îngrijirea spațiilor comune. În plus, premiile oferite pot fi folosite de asociații pentru lucrări de întreținere și îmbunătățiri ale infrastructurii din jurul blocurilor.

Un oraș curat începe cu cetățeni responsabili și o administrație implicată. Iar la Pitești, acest parteneriat funcționează cu rezultate vizibile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă!

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă! În perioada 26 noiembrie 2026 – 8 ianuarie 2027, zona centrală a orașului se transformă într-un spațiu al bucuriei, al întâlnirilor și al magiei Crăciunului, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun Pitești 2026! Joi, 26 noiembrie, în Piața Primăriei, dăm startul sărbătorilor printr-un spectacol special și surprize care […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...