Petrecere mare și invitați de seamă la ziua comunei Bogați

Primarul Ion Gârleanu a organizat  ieri,  29 august, Ziua Comunei Bogaţi, sărbătoare care cinsteşte tradiţiile locale şi care a fost un bun prilej de întâlnire pentru toţi cetăţenii din localitate. Locuitorii comunei Bogaţi, veniţi în număr mare la sărbătoarea localităţii, au avut parte de o petrecere pe cinste, plină de distracţie şi voie bună. Atmosfera a fost întreţinută de artişti consacraţi, printre vedetele invitate să cânte la Bogaţi numărându-se Ionuț și Doinița Dolănescu, Maria Ciobanu  şi Sandra N, un spectacol de folclor autentic argeşean fiind oferit de orchestra Doina Argeşului. „Păstrăm această sărbătoare a noastră, care reprezintă în primul rând un bun prilej de întâlnire cu toţi locuitorii, dar şi un moment dedicat cinstirii tradiţiilor locale. Ne aflăm la cea de-a șasea aniversare a comunei şi, de ziua lor, le urez localnicilor sănătate, împlinire şi un trai mai bun!”, a spus primarul Ion Gârleanu. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai vieţii politice şi administrative din judeţ, precum președintele CJ Argeș dr. Dan Manu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Simona Brătulescu ,președintele PSD Argeș,Șerban Valeca, primari importanți ai județului Argeș precum , Ion Dumitru,  primarul comunei Albota şi preşedinte al Asociaţiei Comunelor Argeş,primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov . În cadrul festivităţilor, primarul Ion Gârleanu a premiat cuplurile din localitate care au împlinit anul acesta 50 de ani de convieţuire.  Spectacolul și voia  bună au ținut până târziu în noapte încheindu-se cu un spectaculos foc de artificii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare Doru Dragu, primarul comunei Recea

Cu ocazia zilei Sfântului Dumitru, Primăria și Consiliul Local Recea, urează tuturor localnicilor care își sărbătoresc ziua numelui cele mai sincere gânduri de bine, multă sănătate și numai realizări. La mulți ani! Primarul comunei Recea – Doru Dragu

Citește mai mult...

Felicitare Georgel Burcea , primarul comunei Râca

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfântului Dumitru! Georgel Burcea, Primar comuna Râca

Citește mai mult...

Felicitare – Cornel Trîncă, primarul comunei Popești

Doresc să adresez urările mele cele mai calde tuturor celor care , cu prilejul sărbătorii Sfântului Dumitru, îşi aniversează ziua onomastică.Vă doresc să aveți parte de o aniversare plăcută în preajma familiei, sănătate şi împliniri sufleteşti! La mulţi ani! Cornel Trîncă, primarul comunei Popești

Citește mai mult...