17-18 mai 2025 – DANSUL FLORILOR, ediția a 37-a: o tradiție a performanței în artă și sport, de Zilele Municipiului Pitești!

17-18 mai 2025 – DANSUL FLORILOR, ediția a 37-a: o tradiție a performanței în artă și sport, de Zilele Municipiului Pitești!

Concursul Național de Dans Sportiv DANSUL FLORILOR, ediția a XXXVII-a, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb, se va desfășura sâmbătă, 17 mai, și duminică, 18 mai, la Sala Sporturilor din Pitești. Evenimentul, organizat de Agenția Națională pentru Sport, de Primăria Municipiului Pitești – prin Centrul Cultural Pitești – și de Federația Română de Dans Sportiv, se desfășoară după următorul program:

• Sâmbătă, 17 mai, de la ora 09:00 – Concurs de dans sportiv, la care participă 400 de concurenți, cu vârste cuprinse între 4 și 45 de ani, de la 40 de cluburi din țară.

Probele constau în: dansuri standard – Vals lent, Tango, Vals vienez, Slow-fox, Quick-step – și dansuri latino – Samba, Cha-cha, Rumba, Paso Doble, Jive.

Juriul este format din arbitri de cel mai înalt nivel național, de la 22 de cluburi din țară. Printre oficialități, vor fi prezenți vicepreședintele și secretarul general ai Federației Române de Dans Sportiv.

Prețul unui bilet este de 40 de lei. Copiii și pensionarii au intrarea liberă.

• Duminică, 18 mai, de la ora 10:30 – Concurs național de dans pentru promovarea tinerelor talente. Participă 200 de concurenți, cu vârste cuprinse între 4 și 30 de ani, împărțiți pe niveluri: începători și avansați.
Vor fi abordate următoarele stiluri de dans: Latino Show (salsa, bachata, merengue); Dans modern; Dans de caracter, tradițional; Streetdance; Majorete; Balet; Gimnastică; Open.

Prețul unui bilet este de 30 de lei. Copiii și pensionarii au intrarea liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...