Măsuri pentru creșterea natalității. Programul de Fertilizare In Vitro va fi reluat!

Măsuri pentru creșterea natalității. Programul de Fertilizare In Vitro va fi reluat!

Guvernul a aprobat azi continuarea „Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității”.

Și anul acesta se acordă un ajutor pentru 10.000 de cupluri și persoane singure care doresc să devină părinți.

“Este o veste mult așteptată de familiile din România care au probleme de infertilitate. Suma este identică cu cea de anul trecut, ceea ce înseamnă că avem fonduri pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro în 2025. Prin implementarea acestui program, ne angajăm să sprijinim în mod echitabil atât familiile, cât și persoanele singure care își doresc să devină părinți, dar se confruntă cu probleme de infertilitate, oferind o șansă reală pentru întemeierea unei familii. Infertilitatea poate fi o sursă profundă de suferință emoțională și anxietate, iar prin acest demers contribuim la diminuarea impactului emoțional negativ și la creșterea numărului celor care își pot împlini visul de a deveni părinți”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Programul se adresează cuplurilor și femeilor singure, cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au fost diagnosticate de un medic specialist cu probleme de fertilitate.

Ajutorul financiar constă în două vouchere:

-unul pentru 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞, în valoare de 𝟓.𝟎𝟎𝟎 de 𝐥𝐞𝐢
-și un voucher pentru 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞, în valoare de 𝟏𝟎.𝟎𝟎𝟎 de 𝐥𝐞𝐢.

Ajutorul este acordat cuplurilor și femeilor din România. Acesta va fi de maximum 15.000 de lei pentru decontarea cheltuielilor.

Toate documentele se vor depune în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale, dedicate acestui program. Voucherele se vor acorda în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile.

Pentru anul 2025, programul are un buget de 150 de milioane de lei. Acest program sprijină financiar persoanele afectate de infertilitate și, în plus, contribuie la creșterea numărului de #nașteri și la o mai bună înțelegere a problemelor legate de infertilitate la nivel național.

România se confruntă cu o scădere a natalității și o îmbătrânire a populației, iar infertilitatea este o problemă serioasă, care afectează între 10% și 15% dintre cuplurile de vârstă reproductivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ANUNȚ DE FINALIZARE A PROIECTULUI „Renovare energetică Creșa nr. 9 – Popa Șapcă, Pitești”

ANUNȚ DE FINALIZARE A PROIECTULUI „Renovare energetică Creșa nr. 9 – Popa Șapcă, Pitești” Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Pitești, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Renovare energetică Creșa nr. 9 – Popa Șapcă, Pitești”, în urma semnării contractului de finanțare nr. 10808/26.01.2023, depus în cadrul apelului Planului Național de Redresare […]

Citește mai mult...

Risipă de bani publici în stil liberal la Slobozia: Copiii vor învăța în containere, deși școlile au fost modernizate de fostul primar PSD Petre Funie

Administrația condusă de liberalul Constantin Cojocaru la Slobozia pregătește noi lucrări ample la școlile din localitate, în condițiile în care acestea au beneficiat în ultimii ani de investiții importante pentru modernizare și dotare în mandatele fostului primar PSD Petre Funie. Mai mult, pe perioada lucrărilor, cei aproximativ 380 de elevi din comună ar urma să […]

Citește mai mult...

Mioveni: Noi puncte de colectare a ambalajelor din sticlă în Racovița, Clucereasa, Făgetu și Colibași

Mioveni: Noi puncte de colectare a ambalajelor din sticlă în Racovița, Clucereasa, Făgetu și Colibași Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii din satele aparținătoare că au fost amplasate containere tip iglu pentru colectarea separată a ambalajelor din sticlă care nu fac parte din Sistemul Garanție-Returnare, precum sticle și borcane. Acestea sunt disponibile în următoarele puncte: -Racovița […]

Citește mai mult...