Noi responsabilități pentru primării, dar fără resurse financiare

Trei primării din Argeş au primit bani de la Ministerul Dezvoltări

Noi responsabilități pentru primării, dar fără resurse financiare
Într-o perioadă în care primăriile stau cu mâna întinsă la Guvern pentru a primi bani, autoritățile municipale din România, chiar și cele care nu au spitale în subordine, vor fi obligate să contribuie din bugetele proprii la finanțarea și susținerea unităților sanitare județene, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care a primit marți votul Camerei Deputaților în calitate de for decizional. „Autoritățile publice locale municipale de pe raza teritorială a aceluiași județ care nu au în rețeaua proprie spitale publice alocă obligatoriu minim 5% din bugetul local aprobat, pentru a finanța și susține spitalele de interes județean, indiferent de subordonarea acestora”, prevede proiectul care fusese respins inițial de Senat. Este vorba de sume pentru reparații și modernizări, cheltuieli de personal și dotarea cu echipamente medicale. Proiectul a fost inițiat de USR și a fost votat de majoritatea aleșilor, fără a se pune în discuție de unde vor scoate primăriile banii pentru acoperirea acestor cheltuieli suplimentare. Datele Asociației Comunelor din România arată că doar 8 din 216 orașe au venituri proprii mai mari decât cheltuielile de funcționare, situația fiind apropiată și în cazul cazul municipiilor (fără a lua în calcul Bucureștiului).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Practica elevilor de la Liceul Tehnologic Astra, un pas important spre viitoarea carieră

Pregătirea profesională a elevilor nu se limitează la orele de curs. Experiența acumulată în cadrul stagiilor de practică reprezintă un pas important pentru tinerii care își doresc să intre pe piața muncii cu deprinderi și cunoștințe adaptate cerințelor angajatorilor. Prin proiectul „Competențe profesionale prin stagii de pregătire practică – COMP PROF ASTRA”, ID 305959, este […]

Citește mai mult...

Ziua Armatei Române, marcată în avans la Mioveni printr-o întâlnire între generații

Vineri, 23 octombrie 2026, în sala de ședințe a Primăriei Orașului Mioveni, a avut loc evenimentul „Onoare și Patrie – Armata României, simbol al demnității naționale”, organizat cu prilejul Zilei Armatei Române, sărbătorită anual la 25 octombrie. Manifestarea a fost moderată de lector dr. Cornel Popescu, care a prezentat semnificația acestei zile și invitații prezenți. […]

Citește mai mult...

Un piteștean, ambasador internațional al inteligenței artificiale!

Costin-Alexandru Deonise, absolvent al Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești, a fost selectat PyTorch Foundation Ambassador 2026, reprezentând România într-o comunitate internațională de 24 de specialiști în inteligență artificială. PyTorch este una dintre tehnologiile open-source importante utilizate în dezvoltarea AI, de universități, centre de cercetare și companii tehnologice din întreaga lume. Doctorand în Sisteme […]

Citește mai mult...