Simfonia Lalelelor a înflorit din nou: Piteștiul, capitala florilor și a emoției

Simfonia Lalelelor a înflorit din nou: Piteștiul, capitala florilor și a emoției

Parcul Lunca Argeșului s-a transformat astăzi într-un adevărat rai al culorii, frumuseții și creativității. A 48-a ediție a Simfoniei Lalelelor s-a deschis oficial, readucând la Pitești magia florilor, într-un spectacol vizual care îmbină natura, arta și spiritul comunității.

Pasiunea celor implicați este vizibilă în fiecare colț al parcului, unde construcțiile florale spectaculoase, create de artizani, floriști din toată țara, dar și de copii și educatori dedicați, atrag zeci de mii de priviri admirative. Printre aceștia se numără și echipa Grădiniței „Dumbrava Minunată”, care, prin creativitate și dăruire, a adus primăvara mai aproape de sufletele celor prezenți.

Alături de vizitatori s-a aflat și primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, care a mers printre expozanți, a discutat cu oamenii și a felicitat echipele pentru efortul depus. Prezența domniei sale în mijlocul celor care dau viață acestui eveniment confirmă implicarea administrației locale în susținerea culturii și a tradițiilor piteștene.

„Este o ediție specială, plină de culoare și emoție. Le mulțumim tuturor celor care au muncit cu atâta dăruire pentru a transforma Piteștiul, din nou, în capitala florilor. Simfonia Lalelelor este mai mult decât un festival – este o declarație de dragoste pentru frumos, pentru natură și pentru comunitate”, a transmis primarul Cristian Gentea.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența inspectorului școlar general Dumitru Tudosoiu, care a apreciat implicarea unităților de învățământ în proiectele creative ale simfoniei, subliniind rolul educației în cultivarea gustului pentru frumos.

Ediția din acest an aduce în prim-plan excelența în arta florală, cu floriști de top, printre care și campioni ai Cupei României de Artă Florală. Sprijiniți de profesioniștii Salpitflor Green S.A., aceștia dau viață unor adevărate opere efemere, care îmbină armonios estetica cu mesajul.

Simfonia Lalelelor continuă zilele acestea la Pitești, invitându-i pe toți cei care iubesc natura și frumosul să se bucure de o experiență unică, unde florile vorbesc pe limba sufletului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Popești mărește capacitatea de stocare a apei în satul Slobozia

Un rezervor de 100 de metri cubi este în curs de montare la gospodăria de apă din punctul „Gogu”, în satul Slobozia, comuna Popești. Noul bazin va asigura o capacitate de stocare de două ori și jumătate mai mare decât cea a rezervorului existent, de 40 de metri cubi. Lucrarea vine după reparațiile efectuate la […]

Citește mai mult...

Felicitare- Constantin Bîlea, primarul comunei Oarja

Cu ocazia sărbătoririi Sfinților Mihail și Gavriil, Primăria și Consiliul Local al comunei Oarja, urează tuturor localnicilor ce poartă acest nume cele mai sincere gânduri de bine, multă sănătate și numai realizări. La mulți ani! Constantin Bîlea, primarul comunei Oarja

Citește mai mult...

Felicitare Primăria Topoloveni

„Cu ocazia sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil, le transmit tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și împliniri. Vă mulțumesc pentru implicarea în dezvoltarea comunității noastre și pentru că sunteți cetățeni de nădejde. La mulți ani tuturor!” Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni

Citește mai mult...