DRÄXLMAIER Pitești: a treia generație la școala profesională

O nouă generație de boboci este așteptată în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic Astra Pitești, specializarea electronică și automatizări. Tinerii primesc burse și training din partea DRÄXLMAIER Pitești iar după absolvirea celor trei ani de studiu au posibilitatea să fie angajați în cadrul companiei. Ultima șansă pentru înscriere: 29 – 31 august 2017.

 

 

 DRÄXLMAIER Pitești susține în anul școlar 2017-2018 a treia generație de tineri electroniști. Absolvenții de clasa a VIII-a, interesați să învețe o meserie, mai au doar câteva zile la dispoziție să-și depună dosarul la Liceul Tehnologic Astra, pentru clasa de electronică și automatizări susținută de compania DRÄXLMAIER Pitești. Înscrierile au loc în perioada 29 – 31 august 2017. Cei care vor reuși să treacă de procedura de selecție vor începe, din toamnă, să studieze în cadrul programului de învățământ dual, în care partea practică reprezintă 60-70% din programa școlară. Cu sprijinul companiei, tinerii învață tot ce este necesar pentru ca, la finalul celor trei ani de studiu, să obțină o calificare profesională și să poată să-și desfășoare activitatea direct în producție, fără pregătiri suplimentare.

 

”Îmi doresc să învăț o meserie care mă pasionează și este bine plătită, iar calificarea electronist aparate și echipamente îmi oferă șanse reale în viitor”, spune Marcel Tudor, unul dintre elevii care au ales acest tip de studiu alături de DRÄXLMAIER. Acum se află în clasa a XI-a și consideră că bobocii au toate motivele să îi calce pe urme. ”Faptul că îmbinăm practica și teoria ne ajută foarte mult să înțelegem cum să procedăm și învățăm mai repede”, explică Marcel.

 

„Ne-am implicat în proiectul școlii profesionale încă din 2012, de la prima inițiativă de acest tip în România și de atunci am extins acest program în toate orașele în care în care compania își desfășoară activitatea – avem elevi nu doar în Pitești, ci și în Brașov, Timișoara, Hunedoara și Satu Mare. O mare parte dintre cei care au absolvit lucrează deja alături de noi în companie. În ultimii ani, DRÄXLMAIER Group a cunoscut o dezvoltare masivă în România, astfel că nevoia de profesioniști continuă să fie în creștere”, afirmă Barbara Gerber, responsabilul Departamentului Formare Profesională al DRÄXLMAIER Group. 

Sistemul dual în cadrul Liceului Tehnologic Astra Pitești

 

În această toamnă, la Liceului Tehnologic Astra Pitești va începe studiul a treia generație de elevi susținuți de DRÄXLMAIER. Tinerii beneficiază de o instruire practică de calitate sub supravegherea unor specialiști din cadrul companiei și primesc o bursă privată de 200 RON/lună – în plus față de cei 200 RON de la stat.

Conducerea Liceului Tehnologic Astra Pitești spune că acest sistem este o oportunitate pentru cei care vor să-și crească șansele de a obține un loc de muncă. „Numărul de înscriși pentru această calificare crește în fiecare an, în condițiile în care tinerii beneficiază de o formare profesională foarte căutată pe piața muncii”, explică Maria Ionică, directorul Liceului Tehnologic Astra Pitești. Dosarele de înscriere pentru anul școlar 2017-2018 se pot depune până joi, 31 august 2017, la secretariatul liceului.

Despre DRÄXLMAIER Group

 

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania, având peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări. Compania are, în prezent, aproximativ 55.000 de angajați în întreaga lume. Datorită muncii și capacității lor de inovare, DRÄXLMAIER Group a ajuns lider în domeniul tehnologic pentru segmentul premium de automobile.

 

Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul sistemelor de condus convenționale și alternative, precum și în domeniul componentelor electrice și electronice. Printre acestea se numără sistemele de cablaj și cele de baterii de înaltă tensiune. Ca lider de piață în crearea interioarelor pentru automobilele premium, DRÄXLMAIER Group furnizează console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit. În 2016, DRÄXLMAIER Group a realizat o cifră de afaceri de 3,7 miliarde de euro.

 

Printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Cadillac, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, Porsche, Tesla și Volkswagen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...