
Cu o carieră impresionantă în educație și formare profesională, dar și cu o pasiune declarată pentru ordine publică și implicare civică, Bianca Procopiu revine, după o pauză de 13 luni, în fruntea Poliției Locale Mioveni. Într-un interviu amplu, aceasta vorbește despre noua viziune managerială, despre nevoia de colaborare reală cu cetățenii și despre cum echilibrul dintre fermitate și umanitate poate deveni cheia unei comunități în care siguranța este dublată de încredere.
Ce v-a determinat să reveniți în fruntea Poliției Locale după această pauză de 13 luni?
Am obținut această funcție în urma promovării unui concurs organizat conform prevederilor legale. Mă regăsesc în valorile promovate de instituție, fiind atrasă de uniformă, respectul față de lege și dorința de a contribui activ la schimbarea percepției publice asupra acesteia. Consider că „Omul potrivit la locul potrivit poate produce schimbări pozitive”, iar acest principiu mă ghidează în activitatea profesională. În conformitate cu legislația în vigoare, am beneficiat de o întrerupere temporară a activității pentru a-mi finaliza studiile doctorale precum și cea de-a doua facultate — Facultatea de Științe Juridice, Administrative și ale Comunicării — urmărind specializarea în domeniul dreptului. Teza de doctorat are o tematică interdisciplinară, fiind axată pe Management educațional și combaterea traficului de persoane. Am o experiență profesională de peste 20 de ani în învățământ, perioadă în care am obținut toate gradele didactice. Între anii 2014 și 2021 am ocupat funcția de director al Colegiului Tehnic „Armand Călinescu”, implicându-mă activ în dezvoltarea instituției. Începând cu anul 2017, am urmat o direcție de specializare în domeniul Științelor Militare, Informațiilor și Ordinii Publice, participând la diverse cursuri de formare profesională, precum și la un program de masterat în Managementul Operațional la Frontiera Externă Schengen, organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.
Cum s-a schimbat instituția în această perioadă și care este prima direcție în care doriți să interveniți?
De la preluarea funcției de Șef al Poliției Locale Mioveni, am urmărit implementarea unei viziuni orientate spre profesionalism, transparență și apropiere față de comunitate. Instituția a cunoscut o evoluție semnificativă, vizibilă prin creșterea prezenței agenților în spațiul public, îmbunătățirea relației cu cetățenii și consolidarea spiritului de echipă. Printr-o comunicare internă eficientă și o coordonare clară a atribuțiilor, am reușit să întărim încrederea în instituție și să asigurăm un climat de ordine și siguranță publică. Una dintre direcțiile strategice pe care le consider esențiale este implicarea activă în teren, alături de colegii mei. Interacțiunea directă cu cetățenii nu doar că facilitează identificarea rapidă a problemelor din comunitate, dar contribuie și la întărirea sentimentului de siguranță și sprijin reciproc. În acest sens, am inițiat patrule mixte, am intensificat prezența în zonele vulnerabile și am susținut participarea colegilor la sesiuni de formare continuă, pentru creșterea eficienței intervențiilor. Pe termen mediu și lung, strategia instituțională are în vedere dezvoltarea unor parteneriate interinstituționale durabile. De asemenea, încurajăm promovarea unei culturi organizaționale bazate pe responsabilitate, integritate și inovație, astfel încât Poliția Locală Mioveni să devină un model de bune practici la nivel regional.
Care sunt principalele lecții pe care le-ați învățat din perioada anterioară în această funcție?
Experiența profesională acumulată alături de colegii mei a fost una profund formativă, oferindu-mi oportunitatea de a învăța în mod constant. Consider că fiecare zi aduce cu sine noi lecții, iar schimbul de experiență cu membrii echipei este esențial pentru consolidarea competențelor profesionale. Un aspect mai puțin cunoscut de către opinia publică este complexitatea activităților desfășurate de polițiștii locali, care gestionează o paletă largă de responsabilități la nivelul întregului oraș: de la fluidizarea traficului rutier și implicarea în evenimente cultural-artistice și sportive, până la supravegherea zonelor adiacente unităților de învățământ și asigurarea unui climat general de ordine și siguranță publică. Această diversitate a atribuțiilor mi-a oferit o perspectivă clară asupra realității din teren, evidențiind faptul că munca esențială a unui polițist local se desfășoară, în mare parte, în mijlocul comunității, și nu din spatele unui birou. Interacțiunea directă cu cetățenii orașului Mioveni, alături de echipa din care fac parte, a constituit nu doar o experiență profesională valoroasă, ci și o veritabilă lecție de viață.
De la catedră la uniformă
Ați fost directoarea Colegiului Tehnic “Armand Călinescu” din Pitești. Ce v-a oferit acea experiență și cum se regăsește ea în munca din administrația publică?
În perioada în care am deținut funcția de director al Colegiului Tehnic „Armand Călinescu”, am avut oportunitatea de a transforma un vis în realitate: reabilitarea și consolidarea integrală a instituției. Deși inițial inițiativa a fost privită cu scepticism, fără a mi se acorda prea multe șanse de reușită, prin perseverență, muncă susținută și un angajament constant pe parcursul a zece ani, am demonstrat că determinarea poate învinge orice obstacol. Rezultatul a fost crearea unui mediu educațional modern, sigur și adaptat standardelor europene, cu infrastructură și dotări care susțin un proces de învățare eficient și relevant pentru nevoile actuale și viitoare ale elevilor. Cred cu tărie că educația reprezintă fundamentul oricărei reușite profesionale, indiferent de domeniul de activitate. Profesionalismul, perseverența și implicarea sunt valori esențiale care pot conduce la performanță și progres real. În ceea ce privește administrația publică, aceasta implică, în esență, munca directă cu oamenii. În acest context, experiența acumulată în conducerea unei instituții de învățământ preuniversitar și bagajul de cunoștințe manageriale dobândite de-a lungul timpului și-au dovedit relevanța și eficiența, contribuind pozitiv la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea actului administrativ.
Ce e mai greu de gestionat: adolescenții din liceu sau echipele din teren?
De-a lungul parcursului meu profesional, fie că a fost vorba despre lucrul cu adolescenții, fie despre coordonarea echipelor din teren, am abordat fiecare context cu seriozitate și adaptabilitate, valorificând experiența mea educațională. Deși cele două categorii sunt fundamental diferite — adolescenții fiind în plin proces de formare, iar membrii echipelor din teren fiind deja angajați într-un traseu profesional —, am considerat că misiunea mea este, în esență, aceeași: să fiu un model. În activitatea didactică, am avut responsabilitatea de a ghida tinerii spre autocunoaștere și implicare activă în societate, contribuind la dezvoltarea lor ca viitori cetățeni responsabili. În calitate de lider al echipelor din teren, rolul meu a fost de a susține, motiva și consolida coeziunea unei structuri formate din profesioniști, oferind un exemplu prin conduită și implicare. Pentru mine, gestionarea ambelor situații reprezintă o provocare asumată cu plăcere. Nimic nu este dificil atunci când ești dedicat, ai convingerea că munca ta produce schimbare și îți exerciți rolul cu pasiune și responsabilitate.
Cum vedeți rolul educației într-o instituție de ordine publică?
Rolul educației este esențial în toate domeniile de activitate, însă devine cu atât mai important într-o instituție cu impact direct asupra comunității. Educația constituie fundamentul formării profesionale și personale, reflectându-se în nivelul de specializare, în accesul la informații relevante, în cunoașterea cadrului legal și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă. Într-un astfel de context, educația reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente de transformare socială. Ea contribuie la formarea gândirii critice, stimulează inovația și susține capacitatea de a elabora și implementa strategii integrate, menite să răspundă nevoilor reale ale comunității. Investiția în educație este, de fapt, o investiție în progresul societății și în consolidarea unui climat profesional bazat pe competență, responsabilitate și viziune.
Viziune nouă în Poliția Locală
Cum ați descrie stilul dumneavoastră de șef?
Nu mă identific cu titulatura de „șef”, ci mai degrabă cu rolul de manager, în sensul autentic al termenului. Îmi asum acest rol prin prisma unei abordări moderne, centrate pe oameni, performanță și colaborare. Cea mai apropiată definiție de viziunea mea managerială este oferită de Harold Koontz, care afirmă că „managementul este arta de a crea un mediu în care oamenii pot performa ca indivizi și, în același timp, pot coopera pentru atingerea obiectivelor de grup”. Această perspectivă reflectă în mod fidel modul în care îmi exercit atribuțiile manageriale: cultiv un climat organizațional bazat pe încredere, respect reciproc și responsabilitate. Stilul meu de conducere este orientat spre implicare activă și empatie, punând accent pe susținerea echipei, pe valorizarea contribuțiilor individuale și pe menținerea unui echilibru între exigență și înțelegere. Cred cu tărie că un manager eficient este, în primul rând, un lider care inspiră, sprijină și crește oameni.
Ce calități trebuie să aibă un polițist local în 2025, într-un oraș precum Mioveniul?
În contextul anului 2025, într-un oraș dinamic precum Mioveniul, profilul polițistului local eficient este conturat de o serie de calități esențiale, adaptate cerințelor actuale ale societății. Printre cele mai importante se numără capacitatea de adaptare rapidă la schimbările sociale și instituționale, într-un mediu în continuă transformare. De asemenea, implicarea constantă în viața comunității și asumarea activă a responsabilităților contribuie la consolidarea încrederii publice în această instituție. Nu în ultimul rând, comunicarea eficientă cu cetățenii reprezintă un pilon fundamental al activității polițistului local, fiind esențială pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de risc, dar și pentru construirea unei relații transparente și constructive cu membrii comunității. Aceste competențe reflectă o viziune modernă asupra rolului poliției locale — aceea de partener activ al cetățeanului în menținerea ordinii, siguranței și coeziunii sociale.
Aveți în plan o reorganizare sau un proiect de suflet pentru acest mandat?
Îmi propun să consolidez o echipă puternică în cadrul colectivului Poliției Locale Mioveni, bazată pe coeziune, profesionalism și încredere reciprocă. Obiectivul este ca, împreună, să putem gestiona cu promptitudine și eficiență orice provocare specifică administrației publice locale. Cred cu tărie că succesul instituțional este rezultatul unei echipe unite, care acționează coordonat și are o viziune comună orientată spre binele comunității.
Viața dincolo de funcție
Care este sursa dumneavoastră de putere în momentele dificile – familia, credința, educația, altceva?
Sursa mea supremă de inspirație, putere și perseverență este Dumnezeu, alături de cei doi copii ai mei, care îmi oferă forța și motivația necesare pentru a depăși orice provocare și a atinge obiectivele pe care mi le propun. Cred cu tărie că fiecare dintre noi dispune de capacitatea și puterea de a contribui la construirea unei lumi mai bune, prin acțiunile noastre, dedicare și implicare în viața comunității.
Ce vă face să zâmbiți într-o zi complicată?
Zâmbetul, salutul și bunătatea sunt daruri gratuite, iar un simplu zâmbet poate avea puterea de a schimba un destin în bine, fără a presupune vreun efort considerabil. Chiar și într-o zi dificilă, pentru a zâmbi nu am nevoie de un motiv concret, ci doar de convingerea că, în final, va fi bine. Aceste gesturi simple, dar pline de semnificație, pot aduce lumina într-un moment întunecat și pot contribui la crearea unui mediu mai pozitiv, atât pentru noi înșine, cât și pentru cei din jur.
Mesaj către locuitorii orașului
Ce așteptări aveți de la cetățeni, în ceea ce privește colaborarea cu Poliția Locală?
Îmi doresc ca cetățenii orașului Mioveni să aprecieze eforturile depuse de colegii mei în gestionarea situațiilor din cadrul orașului și să cultivăm o colaborare bazată pe respect reciproc. Este esențial ca, în acest cadru, să se respecte nu doar legea, dar și autoritatea simbolizată de uniforma instituției, contribuind astfel la un climat de siguranță și încredere în comunitate. O relație de cooperare eficientă între poliția locală și cetățeni este fundamentul unei comunități bine ordonate și armonioase.
Dacă ați putea schimba un singur lucru în percepția publică despre această instituție, care ar fi acela?
Mi-aș dori ca cetățenii să conștientizeze modul real în care se desfășoară activitatea polițiștilor locali și să aprecieze eforturile constante depuse de aceștia pentru menținerea ordinii și siguranței în comunitate. Este important ca munca lor, adesea nevăzută și nerecunoscută, să fie înțeleasă și valorizată corespunzător, contribuind astfel la consolidarea unei relații de respect și încredere între instituție și cetățeni.
Într-un oraș în continuă dezvoltare, cum se asigură siguranța fără a pierde umanitatea?
Într-un oraș în continuă dezvoltare precum Mioveniul, consider că asigurarea siguranței fără a compromite umanitatea presupune un echilibru delicat între implementarea unor măsuri de securitate eficiente și menținerea unei relații apropiate și respectuoase cu cetățenii.
În acest sens, siguranța nu trebuie să fie percepută doar ca o sumă de reglementări stricte, ci ca un proces integrat, bazat pe încredere, dialog și cooperare activă între autoritățile locale și comunitate.
Consiliul Local și Primăria Orașului Mioveni joacă un rol esențial în acest demers, prin adoptarea unor politici publice orientate spre nevoile reale ale cetățenilor, promovarea transparenței decizionale și susținerea inițiativelor care contribuie la consolidarea sentimentului de siguranță și apartenență în rândul locuitorilor.
Într-un oraș cu adevărat sigur, cetățeanul nu este doar protejat, ci și respectat, ascultat și implicat. Iar acest ideal devine posibil doar printr-un parteneriat autentic între administrație și comunitate.



