Angajarea victimelor violenței domestice sau ale traficului de persoane va fi subvenționată de stat

Angajarea victimelor violenței domestice sau ale traficului de persoane va fi subvenționată de stat

Pentru a stimula angajarea victimelor violenței domestice sau ale traficului de persoane s-a stabilit, printr-o lege publicată azi în Monitorul Oficial, ca angajatorii să primească o subvenție de la stat în cuantum de 2.250 de lei pentru încadrarea în muncă a acestor persoane. Pentru aplicarea măsurii e nevoie și de modificarea normelor din domeniu, termenul pentru asta fiind luna iunie.

Legea 45/2025, ce se aplică din 11 aprilie, urmărește introducerea în Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și a persoanelor care sunt victime ale violenței domestice protejate prin ordin de protecție sau ale traficului de persoane și care nu au putut ocupa un loc de muncă în rândul beneficiarilor de servicii gratuite de formare profesională.

De asemenea, alături de șomerii de lungă durată, cei de peste 45 de ani, cei care sunt unici susținători ai familiilor monoparentale sau tinerii NEET (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională), și pentru angajarea victimelor violenței domestice pentru care a fost emis un ordin de protecție sau a victimelor traficului de persoane firmele vor putea cere, de la stat, o subvenție în cuantum de 2.250 lei timp de 12 luni. Suma va fi acordată dacă aceste persoane sunt încadrate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, existând obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Pentru a putea accesa aceste beneficii, persoanele pentru care a fost emis un ordin de protecție vor trebui să fie înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.

„Soluția pentru scoaterea persoanelor din vulnerabilitate nu este asistența socială pe termen lung, ci crearea de oportunități astfel încât persoanele vulnerabile să se poată integra în societate și să devină active din punct de vedere social și economic. Creșterea independenței financiare va duce la diminuarea riscului de întoarcere la abuzator, cu efecte de scădere a fenomenului violenței domestice, dar și cu efecte pozitive de diminuare în timp a costurilor violenței domestice suportate de statul român”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor propunerii legislative.

După ce legea va intra în vigoare, vor trebui modificate, printr-un proiect de HG propus de Ministerul Muncii, și normele de aplicare ale Legii 76/2002, termenul fiind stabilit pentru 10 iunie.
Citește mai mult despre violenta domestica, angajatori, subventii angajare someri, subventii angajator, subventiile pentru incadrarea somerilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...