Ovidiu Puiu: Voi depune toate diligențele pentru ca legislația educației din România să integreze coerent aspectele legate de sănătatea fizică și emoțională a elevilor

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat astăzi, la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești, la prima ediție a Simpozionului „Carol Davila”, cu tema: Sănătate, Social și Educație.

“Un eveniment de excepție, îmi permit să îl numesc, care a adus împreună nume sonore din medicina românească, profesori universitari, specialiști și decidenți politici. Prof.univ.dr Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății și Simona-Bucura Oprescu, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale au adus evenimentului susținerea Guvernului României, de la cel mai înalt nivel.

Adresându-mă distinsei audiențe, am transmis toate asigurările că, din poziția de senator în Comisa pentru învățământ din Senatul României, voi depune toate diligențele pentru ca legislația educației din România să integreze coerent aspectele legate de sănătatea fizică și emoțională a elevilor și profesorilor, precum și cele legate de incluziune și aspecte sociale.

Schimbând registrul, am punctat câteva provocări pe care cred că cele trei domenii – Sănătate, Social și Educație – le au în comun. M-am oprit cu deosebire la riscurile care decurg din utilizarea tehnologiei informaționale în exces sau contrar scopurilor declarate. Le-am transmis tuturor celor prezenți crezul meu, acela că și medicii, și profesorii și factorii de decizie sunt mai mult decât datori să lupte cu pseudoștiința, cu dezinformarea, cu conspirațiile și falsurile. Pentru că nimeni nu cred că își dorește să trăiască într-o realitate denaturată sau într-o lume scăpată de sub orice control!

Felicit încă o dată inițiativa organizării acestui simpozion, prin care a vorbit știința adevărată!”, transmite senatorul Ovidiu Puiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doi ani de demersuri pentru un proiect. Directorul Mihai Marinescu semnalează întârzierile birocratice

Procedurile îndelungate întârzie realizarea unor investiții ale societății Apă Canal 2000 SA Pitești. Prezent la emisiunea „Cafea cu piper”, difuzată de Antena 3 Pitești, directorul general Mihai Marinescu a vorbit despre dificultățile întâmpinate în pregătirea unui proiect de instalare a panourilor fotovoltaice la stația de epurare. Potrivit acestuia, deși demersurile au început în urmă cu […]

Citește mai mult...

Film în premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 18:00, Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” invită publicul la proiecția în premieră a filmului „Găina”. O găină evadează dintr-o fermă de păsări și își găsește refugiul în curtea unui restaurant vechi. Aici, descoperă iubirea, înfruntă ierarhiile din ogradă și luptă pentru a-și proteja ouăle de lăcomia proprietarului. Povestea […]

Citește mai mult...

Luiza Zan revine la Filarmonica Pitești

Luiza Zan revine la Filarmonica Pitești FilJazz Pitești Trio, alcătuit din pianistul Petrică Andrei, chitaristul Alexandru Iordache și percuționistul Gabi Matei, și solista Luiza Zan vă dau întâlnire vineri, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, la un concert jazz. În program, piese de success din repertoriul național și internațional. Absolventă a Universităţii […]

Citește mai mult...