“Gala Generozității” – Ediția I, eveniment caritabil organizat cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

“Gala Generozității” – Ediția I, eveniment caritabil organizat cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism Arges marchează și în acest an Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului printr-un eveniment caritabil, menit să vină în sprijinul persoanelor speciale. În data de 2 aprilie 2025, ora 18.30, va avea loc “Gala Generozității” – Ediția I. Evenimentul se va desfășura la Hotel Ramada Pitești, Sala Diamond Ballroom, și va fi moderat de Larisa Vlăsceanu, Ambasador al acestei Gale.

Consiliul Judetean Arges s-a alăturat și de această dată demersului de susținere a persoanelor aflate în nevoie și este partener al evenimentului, alături de alte instituții, precum Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Primăria Municipiului Pitești și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Pentru “Gala Generozității” – Ediția I, organizatorii au pregătit un spectacol de excepție, susținut voluntar de artiștii: Mezzosoprana Adina Sima, Taraful de la Argeș – dirijor Cătălin Iancu Sr., Cătălin Iancu Jr. (Țambal), Valentin Precup și George Mărgineanu.

Evenimentul își propune să strângă fonduri pentru sprijinirea copiilor și adulților cu autism sau alte dizabilități și a familiilor acestora, oferindu-le acces la terapii esențiale, educație adaptată și integrare socială prin Proiectul „Împreună Realizăm Visul”- construirea Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Mihail”.

Până în prezent, s-a reușit achiziționarea terenului pe care urmează să se construiască acest complex, transmit reprezentanții asociației.

“Este necesar să construim cât mai repede acest complex, pentru a putea susține cei 77 de beneficiari din cele două centre ale asociației noastre (copii și adulți cu dizabilități), dar și pentru a veni în sprijinul comunității prin dezvoltarea de servicii sociale. Prin contribuția dumneavoastră, putem aduce împreună o schimbare reală în viața acestor persoane cu dizabilități.” – Andreea Badea, Președinte Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș.

Pentru detalii și confirmarea participării în cadrul Galei Generozității, organizatorii pot fi contactați la adresa de e-mail: apca.arges@gmail.com sau la nr. de telefon : 0742.02.01.58.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...