Filmul istoric „Legenda castelului din Ardud” ajunge și la Pitești!

Sâmbătă, 29 martie 2025, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat filmul istoric „Legenda castelului din Ardud”.

Filmul ecranizează o legendă locală și prezintă o poveste tragică de iubire din Transilvania anilor 1700. Ideea filmului a fost inspirată de Simina Pop, iar scenariul a fost scris de Ancuța Mărieș, cunoscută pentru romanele sale istorice. Din distribuția filmului fac parte trei tineri actori din Pitești: Andrei Ionescu, Adrian Lixandru și Luca Ghena.

Proiecția include și o sesiune Q&A cu producătoarea și scenarista Ancuța Mărieș, actorii Adrian Lixandru, Luca Ghena, Corina Păușan, Andrei Ionescu și asistenții de platou Mariana Ristea, Bogdan Ionescu, Victor Dragomir.

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile!

Duminică, 30 martie 2025, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat filmul „R.M.N”, în regia lui Cristian Mungiu.

În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el, Rudi, de femeia pe care o iubește în taină, Csilla, și de tatăl rămas singur, Otto. Încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite ce l-au cuprins. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm. O poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor.

Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri S.C. Salubris S.A. Mioveni a publicat programul de colectare a deșeurilor pentru luna noiembrie 2026. Graficul stabilește zilele în care vor fi ridicate deșeurile menajere, biodegradabile și reciclabile, în funcție de fiecare zonă a orașului. Colectarea deșeurilor menajere […]

Citește mai mult...

Informare privind circulația – DEx12

Informare privind circulația – DEx12 Pe Drumul Expres DEx12, la km 98+000 – 98+100, în zona localității Lunca Corbului, județul Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism. Autoturismul se afla în staționare, fiind defect și semnalizat corespunzător, în momentul în care a fost acroșat de autocamion. […]

Citește mai mult...