Este vorba despre o femeie din Argeș care și-a dat foc în curtea unor prieteni după care s-a aruncat într-un lac. Toată scena s-a petrecut în comuna Arefu . Femeia a ajuns la spital cu arsuri de gradele 2 și 3 pe 70% din suprafața corpului, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire.
Victima era bolnavă. Acum căteva luni suferise un accident cerebral, în microbuz, în timp ce se ducea la serviciu. Ulterior, a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Deși avea un comportament ciudat, rudele nu se așteptau ca ea să recurgă la gesturi radicale.
Deocamdată, pacienta rămâne internată la Spitalul Județean Argeș. Medicii vor să o transfere la o secție specilalizată din Capitală sau la Spitalul pentru Arsuri, însă deocamdată nu sunt locuri libere.
Terenul de fotbal de la Școala Nr. 19 „Matei Basarab” Pitești a fost inaugurat printr-un meci de fotbal organizat între elevi, profesori, foști elevi și reprezentanți ai administrației municipale. „Am încurajat fotbalul și mișcarea în cadrul unei acțiuni organizate de Școala Nr. 19 „Matei Basarab” Pitești, invitație pe care am acceptat-o cu mare plăcere. Meciul […]
Începând cu 7 septembrie, am dat startul înscrierilor la cursurile oferite GRATUIT, în limita locurilor disponibile. Copiii și adolescenții pot alege dintre: • Abilități Practice/Pictură – de la 6 ani • Balet – de la 5 ani • Canto – Muzică Ușoară – de la 6 ani • Canto – Muzică Populară – de la […]
Pe strada „Bugeac 2” încep lucrările de asfaltare, necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și a accesului la proprietățile din zonă. Lucrările vor cuprinde pregătirea terenului, amenajarea structurii rutiere, preluarea apelor pluviale și asfaltarea străzii. Soluțiile tehnice vor fi adaptate configurației terenului, inclusiv pe porțiunile aflate în pantă, astfel încât drumul să fie sigur și […]