Ministrul Simona Bucura-Oprescu și administratorul județului, Cristian Puiu, premiați de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Ieri, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Pitești a avut loc o slujbă deosebită cu ocazia Duminicii Sfintei Cruci, la care a participat și Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș.

Slujba a fost oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul ceremoniei, credincioșii s-au putut închina la Sfânta Cruce, o copie a Crucii Sfântului Împărat Constantin, adusă de la Mănăstirea Vatoped (Athos). Aceasta este una dintre cele doar două copii existente în România.

Moaștele Sfântului Efrem cel Nou, așezate într-o raclă nouă

Un alt moment deosebit al slujbei a fost așezarea unei racle noi, care adăpostește un mic fragment din moaștele Sfântului Efrem cel Nou, lângă racla ce conține un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, aflată în biserică din anul 2020.

Distincții pentru implicarea în viața Bisericii

În semn de recunoștință pentru sprijinul oferit Bisericii și proiectelor eparhiale, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit medalii creștin-ortodoxe următoarelor personalități:

  • Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

  • Marius-Cristian Puiu, administrator public al județului Argeș

  • Mihai Bătrâneanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...