Ziua Mondială a Asistenței Sociale – O zi dedicată celor care schimbă vieți!

Ziua Mondială a Asistenței Sociale – O zi dedicată celor care schimbă vieți!
Sunt puțini cei care aleg să își dedice viața ajutându-i pe ceilalți, și mai puțini sunt cei care o fac cu atâta dăruire, empatie și devotament precum asistenții sociali. Într-o lume în care suferința este adesea invizibilă, profesioniștii din asistența socială aleg să o vadă, să o înțeleagă și, mai presus de toate, să acționeze pentru a aduce alinare.

Astăzi, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale, celebrăm devotamentul, profesionalismul și empatia celor care, zi de zi, sunt alături de cei mai vulnerabili dintre noi.

”Asistența socială nu este doar o profesie, ci o #vocație, o misiune. Asistenții sociali sunt sprijinul celor care nu mai au speranță, vocea celor care nu sunt ascultați și mâna întinsă celor care au nevoie de #ajutor. În fiecare zi, prin munca lor, ne arată că solidaritatea și grija față de semeni sunt valorile care ne definesc ca #oameni” – Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Notă: Ziua Mondială a Asistenţei Sociale este sărbătorită, în fiecare an, în a treia zi de marţi a lunii martie.

Marcarea acestei zile a fost lansată de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali în anul 1983 şi, ulterior, de organizaţii precum Asociaţia Internaţională a Şcolilor de Asistenţi Sociali. Tema de anul acesta este “Consolidarea Solidarității Intergeneraționale pentru o Bunăstare Durabilă” și face parte din Agenda Globală a Asistenţei Sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„AVENTURI PE CONTRASENS” – o comedie plină de umor, la Mioveni

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită publicul la spectacolul „AVENTURI PE CONTRASENS”, în regia lui Dan Tudor – o comedie fantezistă actuală, care promite hohote de râs! Sâmbătă, 14 noiembrie 2026 Ora 19:00 Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni Vârsta recomandată: 12+ Preț bilet: 70 lei Biletele pot fi […]

Citește mai mult...

Muzeul Județean Argeș invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de Ion Pantilie

Muzeul Județean Argeș organizează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, la Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de artistul plastic Ion Pantilie. Expoziția propune o incursiune într-un univers artistic în care lumina devine element esențial al expresiei plastice. Prin subtilitatea raporturilor cromatice, transparențe și construcții […]

Citește mai mult...

Continuă acțiunile de igienizare și întreținere a fântânilor publice din Mioveni

Autoritățile din Mioveni continuă programul de întreținere și igienizare a fântânilor publice din oraș, prin intermediul echipelor Servicii Edilitare pentru Comunitate (SEdC), care intervin etapizat, în funcție de starea și necesitățile fiecărui obiectiv. Acțiunile au ca scop menținerea curățeniei, asigurarea unor condiții corespunzătoare de igienă și păstrarea unui aspect îngrijit al fântânilor publice, aflate în […]

Citește mai mult...