Angajarea lui Călin Georgescu ca lector universitar și dacă are controlul psihologic și psihiatric la zi – sesizate la Comisia de etică

„Modul în care a fost organizat concursul privind angajarea domnului lector Călin Georgescu și dacă acesta are controlul medical, cel psihologic și cel psihiatric la zi”, precum și „derularea activităților didactice în perioada campaniei electorale” și „⁠dacă acesta are finalizat modulul psihopedagogic” sunt informații cerute Universității Politehnica din București în cadrul unor sesizări depuse pe 5 decembrie 2024 la Comisia de etică a instituției de învățământ superior, a anunțat Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.
În prezent, Călin Georgescu nu mai predă la Universitatea din Pitești. Instituția de învățământ superior a anunțat că a suspendat cercetările pe care le-a derulat cu privire la Călin Georgescu, „în conformitate cu prevederile legale”, până la finalul anului universitar, moment până la care Georgescu a cerut suspendarea contractului individual de muncă.

Anul universitar se încheie la 30 septembrie, potrivit articolului 27 din Legea învățământului superior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: O mare satisfacție este să vedem terenul din Ceair – „San Siro” – plin de viață și folosit de piteșteni, exact așa cum ne-am dorit!

Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a unor lucrări neconforme realizate de firma câștigătoare a licitației […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu: „Ne dorim să oferim publicului programe cât mai diverse și să promovăm Argeșul prin cultură și tradiție”

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, principalele evenimente care vor avea loc, în perioada următoare, în județul Argeș. Calendarul manifestărilor începe în acest weekend, 12-13 iunie, cu cea de-a VIII-a ediție a ARCHANGELS FEST, organizată la Topoloveni, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Orașului […]

Citește mai mult...

Festivalul „Rădăcini Argeșene”, în premieră la Cuca

Prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic” se va desfășura în perioada 20-21 iunie 2026, în comuna Cuca, satul Bărbălani, pe amplasamentul Montera Land. Evenimentul a fost prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Georgian […]

Citește mai mult...