77 de ani de la înființarea Teatrului Alexandru Davila din Pitești

77 de ani de la înființarea Teatrului Alexandru Davila din Pitești

Teatrul “Alexandru Davila” este una dintre entitățile culturale emblematice ale județului Argeș, fiind un promotor al actului artistic de calitate. Încă de la înființare, a fost un punct de referință unanim recunoscut în toate mediile, atât în spațiul argeșean, cât și în cel național și internațional.

Despre teatru, cea dintâi voce care a răsunat a fost a lui Dinicu Golescu. Spunea că “teatrul e menit să ațâțe în om toate virtuțile” și să arate “pildele celor vrednici de pomenire”. Nu de puține ori, la Golești, în Argeș, și-a invitat prieteni și colaboratori și a discutat, de la nivelul omului cu putere de decizie, despre aducerea teatrului, ca artă, în cotidianul vieții comunității. Se poate spune că a fost pionier din punct de vedere decizional al nașterii teatrului în România, iar asta s-a făcut, ca multe altele, la Conacul Goleștilor, în Argeș. Dinicu Golescu a susținut, la școala înființată la Golești, că teatrul e în stare “să aprindă scântei de gânduri și să stârnească înfiorări în suflete”.

La Pitești, teatrul și-a găsit adevărata menire sub denumirea de Teatru Muncitoresc, spre sfârșitul anului 1947. Inaugurarea a avut loc la 6 martie 1948, premiera care a marcat evenimentul fiind spectacolul Insula păcii de Evgheni Petrov, activitatea artistică a teatrului aflându-se sub îndrumarea actorului și regizorului Victor Handoca.

În prezent, Teatrul “Alexandru Davila” este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș. Situat în centrul Municipiului Pitești, Teatrul ,,Alexandru Davila” este o bijuterie culturală și arhitecturală. Poartă numele dramaturgului Alexandru Davila, fiul cel mare al doctorului Carol Davila și al Anicăi Racoviță, descendentă din familia Goleștilor. Argeșean la origine, Alexandru Davila s-a remarcat în calitate de director al Teatrului Național din București prin promovarea pieselor de teatru românești și a unor piese din dramaturgia clasică universală.

Cele trei secții ale Teatrului (Secția Dramă ,,Liviu Ciulei”, Secția Revistă „Constantin Zărnescu” și Secția pentru Copii și Tineret ,,Așchiuță”) au menirea de a deschide porți către o lume în care fiecare spectacol poate fi o lecție de viață. Spectacolele Teatrului ,,Alexandru Davila” se joacă în Sala Mare, dar și în Sala Studio, ce poartă numele celebrului regizor Liviu Ciulei.

Activitatea artistică a teatrului este una dinamică și bogată, aceasta reflectându-se prin participări la festivaluri, colaborări naţionale și internaţionale, festivaluri organizate, premiere şi piese de teatru care fac parte dintr-un repertoriu divers. Printre festivalurile de prim-plan ale vieții teatrale românești, organizate de Teatrul ,,Alexandru Davila”, se remarcă Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri S.C. Salubris S.A. Mioveni a publicat programul de colectare a deșeurilor pentru luna noiembrie 2026. Graficul stabilește zilele în care vor fi ridicate deșeurile menajere, biodegradabile și reciclabile, în funcție de fiecare zonă a orașului. Colectarea deșeurilor menajere […]

Citește mai mult...