Gazele se scumpesc din nou în România

gaze scumpire

Gazele se scumpesc din nou în România

Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în creștere.

Prețul gazelor naturale tranzacționat azi cu livrare mâine, 17 februarie, la Bursa Română de Mărfuri a urcat la 360 de lei/MWh. Este a treia zi consecutivă în care prețul crește, după scăderea care a avut loc după ce prețul urcase acum o săptămână la cel mai mare nivel al ultimilor doi ani.

De asemenea, au tot crescut și volumele tranzacționate, astfel că în data de 17 mai volumele tranzacționate pe piața spot au urcat la 153 GWh, adică mai mult de jumătate din producția națională curentă și peste un sfert din consumul național.

Prețul gazelor naturale își reia astfel creșterea, și pe volume foarte mari, din câte ați putut vedea în condițiile în care România traversează un nou val de frig, iar temperaturile ar urma să rămână scăzute inclusiv cea mai mare parte a săptămânii viitoare, deci consumul de gaze este ridicat. Cantitatea extrasă din depozitele de înmagazinare este destul de limitată însă – totuși, este în continuare ceva mai mai mare decât programul care a fost limitat de Depogaz pentru această lună. La momentul redactării acestei știri, depozitele mai erau pline doar în procent de 37,3% (cifre de sâmbătă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...