Dosarul podul Căteasca. Motivarea instanței.

Vârsta și starea de sănătate a lui Constantin Nicolescu au determinat instanța să aplice o pedeapsă mai redusă, potrivit motivării sentinței prin care fostul președinte al Consiliului Județean Argeș a fost condamnat de Curtea de Apel București la opt ani de închisoare cu executare, într-un dosar privind ilegalități comise cu ocazia construirii unui pod.

Curtea de Apel București l-a condamnat pe Constantin Nicolescu, pe 5 mai 2017, la opt ani de închisoare într-un dosar de corupție trimis spre rejudecare de Înalta Curte de Casație și Justiție.

„În baza art. 33, 34 lit. b Cp 1969, contopește pedepsele aplicate prin prezenta și pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 453/28.05.2013, pronunțată de Tribunalul București — Secția a II Penală în dosarul nr. 2541/109/2011, definitivă prin decizia penală nr. 176A/05.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București — Secția I Penală, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final inculpatul Nicolescu Constantin execută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cp 1969 (lit c — dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public)”, se arată în minuta deciziei.

În același dosar au fost condamnați Iuliana Mioara Pintilie — 3 ani de închisoare cu suspendare, Grigore Dobre — 5 ani de închisoare, Aurelia Mirela Florescu — 3 ani cu suspendare, Sabina Elena Bocioacă — 3 ani cu suspendare, Codruța Lavinia Mercea — 4 ani și 5 luni de închisoare, Mihail Gabriel Nicoară — 4 ani și 5 luni de închisoare și Ecaterina Pletoiu — 6 luni cu suspendare. Inculpații Ionel Didea, Olga Stancu și Cristina Dobre au fost achitați de judecători.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la ÎCCJ.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...