Primarul Dan Stroe îi arată obrazul liberalului Iunonis Ionescu: „Dacă câștigai Primăria Bradu, mai închideai locul de joacă?”

Primarul Dan Stroe îi arată obrazul liberalului Iunonis Ionescu: „Dacă câștigai Primăria Bradu, mai închideai locul de joacă?”

În cadrul ședinței de urgență a Consiliului Local Bradu, convocată de primarul Dan Stroe, acesta a lansat acuzații directe la adresa fostului candidat la Primăria Bradu din partea PNL, Iunonis Ionescu. Stroe a devoalat o posibilă legătură între Ionescu și procesul prin care locul de joacă modern din satul Geamăna ar putea fi demolat, după decizia instanței.

„Vreau să întreb public: dacă Iunonis Ionescu ar fi câștigat Primăria Bradu, mai închidea locul de joacă?” – a spus Stroe, făcând referire la relația dintre Ionescu și avocatul Cristian Gagiu, cel care a dat Primăria Bradu în judecată pentru desființarea locului de joacă. Conform primarului, Ionescu i-ar fi promis avocatului că-l va numi viceprimar dacă va ajunge la conducerea comunei.

Primarul Dan Stroe și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care politicul interferează cu dezvoltarea locală.

În ciuda atacurilor politice, primarul Dan Stroe și susținătorii săi rămân hotărâți să continue lupta legală pentru păstrarea locului de joacă, un loc esențial pentru dezvoltarea copiilor din Bradu. Edilul a subliniat că locul de joacă a fost realizat la solicitarea comunității și a fost inaugurat cu scopul de a oferi un spațiu sigur și modern pentru copiii din zonă. În prezent, autoritățile locale se pregătesc să depună recurs și să conteste decizia instanței, sperând într-o rezolvare favorabilă care să permită păstrarea investiției.

„Nu vom lăsa ca interesele personale și jocurile politice să submineze binele comun. Locul de joacă rămâne un loc important pentru Bradu, iar noi vom lupta să-l păstrăm”, a încheiat Stroe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...