BAC 2025 Profesorii vor fi plătiți pentru organizarea probelor de competențe și corectarea lucrărilor la nivelul anului trecut

Profesorii vor fi plătiți pentru asistența la examene și evaluarea lucrărilor din 2025 la nivelul anului trecut, au agreat sindicatele din educație și ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) către membrii din teritoriu.

Plata cadrelor didactice pentru implicarea în organizarea cel puțin a Bacalaureatului, care începe pe 27 ianuarie cu probele de evaluare a competențelor, va fi aceeași ca în 2024, potrivit sursei citate. Vineri, pe 17 ianuarie, în ședința Consiliului pentru Dialog Social (CDS) de la MEC, a fost discutat proiectul de ordin cu sumele pentru personalul care asigură desfășurarea examenelor.

Potrivit informării citate a FSLI, „a fost avizat OMEC privind plata personalului din cadrul comisiilor de examen – 2025. Având în vedere că, în conformitate cu prevederile OUG 156/2024, salariile pentru anul 2025 rămân la nivelul celor din luna noiembrie 2024, tarifele aplicate pentru plata celor care vor participa la examene în anul 2025 vor fi identice cu cele de anul trecut. Precizez că punerea pe ordinea de zi a acestui proiect de act normativ s-a făcut tot în urma solicitării celor două federații sindicale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

prundu parcari

Posibil disconfort olfactiv ȋn cartierul Prundu

Posibil disconfort olfactiv ȋn cartierul Prundu Societatea Apă Canal 2000 SA informează că ȋn perioada 18.06. – 19.06.2026 se vor desfășura activități de colectare și transport al deșeurilor rezultate din procesul de epurare a apelor uzate, respectiv deșeuri de la deznisipatoare, cod deseu: 19 08 02 si reziduuri la cernere, cod deseu: 19 08 01, […]

Citește mai mult...

Recital cameral, vineri, la Filarmonica Pitești

Recital cameral, vineri, la Filarmonica Pitești Violonistele Alexandra Mirea, Maria Gabriela Mirea și pianista Ana Nedelcu vă dau întâlnire vineri, 19 iunie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, la o seară de muzică în care maturitatea se împletește cu tinerețea. În program: Johannes Brahms – „Sonata nr. 2 op.100”, Johann Sebastian Bach – „Partita […]

Citește mai mult...

FOLK ÎN PARC – Ediția I, la Pitești!

FOLK ÎN PARC – Ediția I, la Pitești! Un nou proiect cultural prinde viață în oraș! Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, vă invită la prima ediție a spectacolului FOLK ÎN PARC! Sâmbătă, 4 iulie Ora: 18:00 Locația: Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Parcul Ștrand Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți ai genului […]

Citește mai mult...