Unirea Principatelor Române – Interferențe culturale, concert simfonic extraordinar, la Filarmonica Pitești

Pentru prima oară în istoria Filarmonicii Pitești, alături de instituția piteșteană, o altă filarmonică de renume este prezentă la Pitești, la concertul simfonic extraordinar dedicat zilei de 24 ianuarie.

Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești și Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Seghei Lunchevici” Chișinău vor cânta împreună joi, 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, în concertul dedicat Micii Uniri.

La pupitrul dirijoral revine Mihail Agafița, Artist al Poporului, prim-dirijor și director artistic al Filarmonicii Chișinău, soliștii serii fiind soprana Tatiana Costiuc și naistul Marin Gheras. Participă la eveniment și directoarea Filarmonicii Chișinău, Svetlana Bivol.

În program, pagini simfonice scrise de compozitori de-o parte și de alta a Prutului: Ciprian Porumbescu – „Rapsodia română pentru orchestră”, P. Constantinescu – „Olteneasca”, Ghenadie Ciobanu – „Dans cu focuri pe zăpadă” din „Riturile primăverii”, Eugen Coca – „Doina Nouă”, Vlad Burlea – „Coasa” pentru orchestră, Béla Bartók – „Dansuri românești”, Eugen Doga – Valsul „Dulcea și tandra mea fiară” și „Te știam numai din nume”, Gheorghe Mustea – „Hora dragostei” și „Vals”, Grigoraș Dinicu – „Hora staccato” și „Ciocârlia”, George Grigoriu – Muzica din opereta „Valurile Dunării”, Constantin Rusnac – „Sărbătoreasca” și Gheorghe Șivcișin – „Apel de bucium, hora și chindia”.

Născut în oraşul Călăraşi, Republica Moldova, Mihail Agafiţa a studiat la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (Republica Moldova) și la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (România). A dirijat peste 1 000 de concerte simfonice, spectacole de operă şi spectacole de balet, cu ansambluri din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, Statele Unite, Rusia, Ucraina, Belarus, Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Monaco, Malta si Tunis și a efectuat turnee în Germania, Danemarca, Elveția, Grecia, Germania, Elveția, Portugalia, Olanda, Belgia.

Evoto

Născut în regiunea Cernăuți, Marin Gheras a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. A activat în orchestrele de muzică populară „Mărțișor”, „Joc”, „Lăutarii”, „Plai Moldovenesc”, Orchestra Fraților Advahov. În prezent, este solist instrumentist al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Distins cu titlul de Artist Emerit, a efectuat turnee în China, Franța, Germania, Italia, Israel, Liban, Letonia, Lituania, Rusia, Spania, SUA, Turcia.

Solistă a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, soprana Tatiana Costiuc este și lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Chișinău. A colaborat cu Orchestra Simfonică a Companiei de Stat „Teleradio Moldova”, Orchestra Naţională de Cameră, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Capelele Corale „Doina”, „Moldova”, „Renaissance”, Corul Naţional de Cameră din Moscova. Laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale de gen, Tatiana Costiuc a evoluat cu succes în Coreea ded Nord, SUA, Republica Moldova, România.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe https://www.bilete.ro/unirea-principatelor-romane…/ prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Toate concertele lunii ianuarie sunt umanitare, pentru ajutorarea familiei Ilinei Pârvu, tânăra mamă din Albeștii de Argeș, decedată în urma unei pneumonii. Ilina era însărcinată în luna a șaptea, copilul a fost salvat în urma operației de cezariană. Tânăra mamă a lăsat în urmă șase copii și un soț care acum au nevoie de ajutorul oamenilor.

Cei care doresc să îi ajute pot face donații în contul familiei:
IBAN: RO28INGB0000999903675931
Titular cont: Constantin Cosmin Pârvu
Banca: ING Centrala
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Noapte critică în zona Vârfului Moldoveanu: trei intervenții Salvamont Argeș în doar trei ore

Noapte critică în zona Vârfului Moldoveanu: trei intervenții Salvamont Argeș în doar trei ore Noapte extrem de dificilă pentru salvatorii montani din Argeș. În doar trei ore, Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a fost solicitat să intervină în trei situații de urgență, toate în zona Vârfului Moldoveanu. Pentru gestionarea intervențiilor au fost mobilizați salvatori montani […]

Citește mai mult...

Dan Stroe, mesaj important pentru locuitorii comunei Bradu!

Dan Stroe vine cu o veste importantă pentru locuitorii comunei Bradu. Acesta le-a transmis cetățenilor programul privind colectarea deșeurilor la nivelul comunei. „Dragi brădeni, Vă informăm că, în perioada 18–21 august 2026, colectarea deșeurilor se va desfășura conform următorului program: 18.08.2026 – zona Primăriei și străzile Principală, Gării, Teilor, Profesor Gheorghe Barbu, Primăverii, Orhideei, Cornului […]

Citește mai mult...

Pitești: Restricționare temporară a circulației pe Podul Doamnei!

Începând de astăzi, 17 august 2026, ora 22:00, și până la 31 decembrie 2026, circulația rutieră va fi închisă pe Podul Doamnei, pe sensul Pitești – București, pentru realizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitare pod peste Râul Doamnei DN 7 km 112+098”. Pe durata lucrărilor, traficul se va desfășura în ambele direcții pe sensul București […]

Citește mai mult...