Dr. Cristian Andrei lansează la Pitești proiectul prin care adolescenții îi educă pe adulți!

Dr. Cristian Andrei lansează la Pitești proiectul prin care adolescenții îi educă pe adulți!

Unul dintre cele mai inovative evenimente din domeniul parentingului modern va avea loc la Pitești, în data de 16 februarie, de la ora 16:00, la Filarmonica Pitești. Renumitul neuropsihiatru Cristian Andrei lansează, în orașul nostru, proiectul în cadrul căruia participanții vor descoperi răspunsurile la întrebările fiecărui părinte de adolescent: de ce nu mai au adolescenții respect pentru școală și de ce nu comunică aproape deloc cu părinții lor?
În cadrul aceluiași eveniment, va fi lansat și volumul „TU NU MĂ ÎNȚELEGI”, semnat de dr. Cristian Andrei, o carte care îi ajută pe cititori să înțeleagă modul în care gândește un adolescent când i se cere ceva, comparativ cu modul în care gândește adultul în aceeași situație.
Elevi de la două licee din oraș vor fi profesori de gaming, petreceri, substanțe – astfel încât părinții să îi înțeleagă mai bine.

Elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” și de la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești au discutat cu doctorul Cristian Andrei, pe data de 10 ianuarie, atunci când renumitul medic le-a vizitat liceele. Cu această  ocazie, au fost identificați elevii dornici să se formeze în metode de andragogie necesare formării adulților.

Dr. Cristian Andrei: „Cu acordul părinților, o parte dintre adolescenții cu care am discutat vor fi implicați în susținerea conferinței ParenTin’ din 16 februarie. Ei vor fi profesori de gaming, chiulit, petreceri, fluid gender, substanțe, astfel încât părinții lor să înțeleagă mai bine ce simt cei tineri în aceste situații”.

Conferința din 16 februarie este dedicată atât părinților de adolescenți, cât și cadrelor didactice, tinerilor educatori și tuturor celor interesați de tehnicile pe care le folosește dr. Andrei în abordarea adolescenților.
Proiectul ParenTin’ urmează să fie dezvoltat și în alte orașe din România, cu scopul de a îmbunătăți comunicarea între tineri și adulți, astfel încât conflictul generațional să poată fi ameliorat.

Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile pe myticket.ro. Pentru tinerii cu vârsta între 12 și 18 ani accesul este gratuit, prețul biletelor fiind subvenționat de organizatori.

Cine este dr. Cristian Andrei:
medic specialist neuropsihiatru din 1994, se axează pe problemele de cuplu, dezvoltarea, adaptarea și consilierea relațiilor interumane, este atestat în teorii ale personalității, psihoterapii cognitive, terapia bolilor afective, cercetare psihiatrică.
educator pentru sănătate, efectuează vizite lunare în liceele bucureștene și în țară, pe teme de dezvoltare sexuală a adolescenților și în cadrul unor campanii împotriva consumului de alcool.
este autor a peste 1.500 de articole, cărți și diverse alte materiale în cadrul cărora sunt abordate teme diverse de la relațiile interumane, până la aspecte legate de psihologia teritoriului virtual și psihologia fractală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scădere dramatică a producției de autoturisme a României, în 2026!

Productia de automobile în Romania, în luna Aprilie 2026, scădere dramatică față de anul trecut! „În Aprilie 2026, au fost produse in Romania 31.450 autoturisme, o scădere de -28.9% față de aprilie 2025, respectiv 44.264 unități” transmite ACAROM. În luna respectivă, uzina DACIA de la Mioveni a produs 18.366 unități iar restul de 13.084 unități […]

Citește mai mult...

Directorul general al SC APĂ-CANAL 2000 SA, Mihail Marinescu, își sărbătorește ziua de naștere

Directorul general al SC APĂ-CANAL 2000 SA, Mihail Marinescu, își sărbătorește ziua de naștere Directorul general al SC APĂ-CANAL 2000 SA, Mihail Marinescu, se numără astăzi printre cei sărbătoriți cu ocazia zilei sale de naștere. Cu acest prilej special, toți cei apropiați îi transmit domnului director urări de sănătate, bucurii și împliniri neașteptate, atât pe […]

Citește mai mult...

AJFP Argeş anunţă: majorarea salariului minim brut pe țară, începând cu 1 iulie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș informează contribuabilii că, începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 4.325 lei lunar, aferent unui program normal de lucru de 166,667 ore pe lună. Valoarea minimă brută orară este stabilită la 25,949 lei/oră. Temei legal: Hotărârea […]

Citește mai mult...