Broadway to Hollywood, la Filarmonica Pitești

Broadway to Hollywood, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 16 ianuarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert vocal-simfonic susținut de orchestra simfonică a insituției, la pupitrul dirijoral revenind dirijorul Gheorghe Iliuță. Soliștii serii vor fi Adina Sima, Andra Bivol Costea și Andrei Tomescu.

În program: Charles Sayre – „Broadway Showstoppers”, A. L. Webber – „Memory from Cats”, Henry Mancini – „Inspectorul Clouseau”, L. Bernstein – „I feel pretty” din „West Side Story”, John Barry – „You Only Live Twice” din „James Bond”, Calvin Custer – „A Tribute to Henry Mancini” , Frank Sinatra –„New York, New York” , Alan Manken – „Out There” din „Cocoșatul de la Notre Damme”, Craig Armstrong – „El Tango de Roxanne” din „Moulin Rouge”, Miklos Rozsa – „Tema Iubirii” din „Ben Hurr”, Jerry Goldsmith – Suită din filmul „Mulan”, L. Bernstein – „Mambo” din „West Side Story”, Celine Dion – „Tell him”, R. Rodgers – Suita „Sunetul muzicii”, E. Morricone – „Ecstasy of Gold” din „The Good, The Bad, The Ugly”.

După absolvirea Universității Naționale de Muzică la secția dirijat orchestră (profesori, Constantin Brâncuși și Ludovic Bács), Gheorghe Iliuță a urmat și cursurile de master (stilistică dirijorală) și pe cele doctorale. A debutat, ca dirijor, în 2002, alături de Filarmonica Marea Neagră din Constanța. Și-a desăvârșit stilul urmând cursuri de măiestrie dirijorală cu Horia Andreescu, Daniel Barenboim, Marek Janowski. În prezent, este dirijor la Opera Comică pentru Copii din București.

Absolventă a Universității de Stat din Pitești, specializarea muzică, și a Universității de Stat Transilvania din Brașov, secția Pedagogie, Adina Sima este profesoară de canto la catedra de estradă de la Palatul Copiilor Pitești. De-a lungul carierei a obținut multe premii la concursuri și festivaluri de gen, câștigându-și recunoașterea pe plan muzical. Colaborează cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” București, unde interpretează roluri principale în spectacolele „Romeo și Julieta” de Gérard Presgurvic și „Rebecca” de Sylvester Levay și Michael Kunze.

Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București și a Conservatorului Superior din Paris (master), Andra Bivol Costea a susținut numeroase concerte în țară (Opera Română, Ateneul Român, filarmonicile din Pitești, Craiova, Iași, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Craiova, Bacău) și în străinătate (Franța, Italia, Belgia, Turcia). Laureată a multor concursuri naționale și internaționale, a fost aplaudată și în anii în care a fost artist liric al Filarmonicii Pitești. În prezent, este profesor de canto la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești.

Editor-rezentator la știri, la Antena 3, Andrei Tomescu este și artist. A cântat pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București în „HeartBeat, The Musical” și a susținut numeroase recitaluri alături de soliști consacrați.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe https://www.bilete.ro/broadway-to-hollywood/, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Toate concertele lunii ianuarie sunt umanitare, pentru ajutorarea familiei Ilinei Pârvu, tînăra mamă din Albeștii de Argeș, decedată în urma unei pneumonii. Ilina era însărcinată în luna a șaptea, copilul a fost salvat în urma operației de cezariană. Tînăra mamă a lăsat în urmă șase copii și un soț care acum au nevoie de ajutorul oamenilor.

Cei care doresc să îi ajute pot face donații în contul familiei:
IBAN: RO28INGB0000999903675931
Titular cont: Constantin Cosmin Pârvu
Banca: ING Centrala
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„AVENTURI PE CONTRASENS” – o comedie plină de umor, la Mioveni

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită publicul la spectacolul „AVENTURI PE CONTRASENS”, în regia lui Dan Tudor – o comedie fantezistă actuală, care promite hohote de râs! Sâmbătă, 14 noiembrie 2026 Ora 19:00 Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni Vârsta recomandată: 12+ Preț bilet: 70 lei Biletele pot fi […]

Citește mai mult...

Muzeul Județean Argeș invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de Ion Pantilie

Muzeul Județean Argeș organizează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, la Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de artistul plastic Ion Pantilie. Expoziția propune o incursiune într-un univers artistic în care lumina devine element esențial al expresiei plastice. Prin subtilitatea raporturilor cromatice, transparențe și construcții […]

Citește mai mult...

Continuă acțiunile de igienizare și întreținere a fântânilor publice din Mioveni

Autoritățile din Mioveni continuă programul de întreținere și igienizare a fântânilor publice din oraș, prin intermediul echipelor Servicii Edilitare pentru Comunitate (SEdC), care intervin etapizat, în funcție de starea și necesitățile fiecărui obiectiv. Acțiunile au ca scop menținerea curățeniei, asigurarea unor condiții corespunzătoare de igienă și păstrarea unui aspect îngrijit al fântânilor publice, aflate în […]

Citește mai mult...