Weekend spectaculos, în Piața Primăriei, la Târgul de Crăciun Pitești!

Weekend spectaculos, în Piața Primăriei, la Târgul de Crăciun Pitești!

Timp de trei zile, de vineri până duminică, Piața Primăriei din Pitești a fost cuprinsă de spiritul sărbătorilor de iarnă, iar publicul numeros s-a bucurat de o serie de spectacole pline de bucurie ce au avut loc în cadrul Târgului de Crăciun:
• Vineri, 13 decembrie, Dance Flow Academy a încântat publicul prezent printr-un spectacol artistic de dans, iar copiii de la Centrul Cultural Pitești au oferit un spectacolul folcloric și de colinde deosebit, intitulat „Deschide ușa, creștine!”.
• Sâmbătă, 14 decembrie, a avut loc recitalul special al colindătorului de suflet al românilor, Ștefan Hrușcă, care a reușit să trezească în inimile spectatorilor emoția caldă a minunii Nașterii Domnului, prin vocea sa unică și prin autenticitatea colindelor interpretate cu aceeași pasiune pentru tradițiile românești.
• Duminică, 15 decembrie, copiii și tinerii talentați ai Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș au dăruit celor prezenți un minunat „Spectacol de Crăciun”, în care bucuria sărbătorilor de iarnă s-a împletit cu pasiunea pentru artă și tradiții.

”Felicitări artiștilor și organizatorilor parteneri, mulțumimiri tuturor celor care au fost alături de noi la toate aceste evenimente speciale!”, transmite Primăria Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dirijorul Theo Wolters și violonista Diana Jipa revin la Filarmonica Pitești

Dirijorul Theo Wolters și violonista Diana Jipa revin la Filarmonica Pitești Filarmonica Pitești organizează joi, 23 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Theo Wolters, solistă, violonista Diana Jipa. În program: Carl Maria von Weber – uvertura „Euryanthe”, Henryk Wieniawski – „Concertul nr. 2 […]

Citește mai mult...

De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești

De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești Cosmin Popa, Octavian Sachelarie și Marius Motreanu vă dau întâlnire joi, 23 aprilie, de la ora 15:00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, la o dezbatere prilejuită de Ziua Mondială a Cărții. Tema acestei ediții este „Putere, imperii, conflicte și ideologii. Trecutul care explică prezentul”. […]

Citește mai mult...

PROGRAMUL TEATRULUI ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI 24 – 26 APRILIE 2026

PROGRAMUL TEATRULUI ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI 24 – 26 APRILIE 2026 Vineri, 24 aprilie 2026 DESPRE CE NU ȘTII Ora 19:00 – Sala Studio „Liviu Ciulei” Autor Adriana Bordeanu Regia artistică Felix Alexa Ilustrația muzicală și light design Felix Alexa Scenografia Maria Miu Vârsta acceptată +14 Distribuție: Ada Dumitru, Gogu Preda, Mirela Popescu, Cătălin Mirea, Gabriel […]

Citește mai mult...