Amendă uriaşă dacă parchezi pe locul vecinului

Puţini şoferi ţin cont de lege când este vorba de locul de parcare ales în situaţii urgenţe. De exemplu, poţi primi o amendă uriaşă dacă parchezi pe locul vecinului, iar acesta sună la poliţie.

Se apropie sărbătorile de iarnă, drept urmare mulţi români au musafiri sau aleg să îşi lase maşinile pe alte locuri decât trebuie din grabă sau necesitate. Poliţiştii avertizează, însă, că acest obicei se poate lăsa cu mulţi bani în minus în buzunar. Practic, dacă vecinul căruia i s-a ocupat locul sună la autorităţi, cel vinovat va plăti chiar şi 1.000 de lei amendă.

Legea este clară, ba chiar autoturismul poate fi ridicat în unele oraşe din ţară, astfel că suma finală va fi una uriaşă.

Dacă ai ales sau ai fost obligat de circumstanţe să parchezi maşina pe un alt loc de parcare, atunci trebuie să ştii că poţi primi o amendă uriaşă. În cazul în care vecinul afectat va suna la poliţie, vei scoate din buzunar o sumă cuprinsă între 200 şi 1.000 de lei, însă există şanse ca maşina să fie şi ridicată, ceea ce creşte costul considerabil.

O altă problemă care îţi poate afecta bugetul în această perioadă este spălatul maşinii pe trotuar sau pe locul de parcare. Practic, nu ai voie să arunci nici măcar o găleată cu apă peste autoturism, în faţa casei sau blocului. Pentru acest gest poţi primi 500 de lei amendă.

Lucrurile sunt şi mai grave pentru şoferii care blochează căile de acces, acest lucru fiind mai des întâlnit în cartierele rezidenţiale mai noi, unde străzile sunt înguste. Pentru această abatare, conducătorii auto vor scoate din buzunar 2.000 de lei, aşadar atenţie mare unde lăsaţi maşinile în perioada următoare.

Un alt lucru pe care nu ai voie să îl faci printre blocuri în această perioadă este colindatul cu boxe şi microfon. Acest fenomen a luat amploare în ultimii ani, astfel că mulţi aleg să facă bani frumoşi umblând prin marile oraşe din ţară cu muzica dată la maximum, însă se pot trezi cu amenzi de 1.000 de lei.

Clasele de amenzi, în 2024

Conform Codului Rutier, contravenţiile rutiere au valori diferite, în funcţie de abaterile de la lege:

clasa I: două sau trei puncte-amendă;

clasa aII-a: patru sau cinci puncte-amendă;

clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă;

clasa a IV-a: de la nouă la 20 la puncte-amendă;

clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (se aplică doar persoanele juridice).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...