Ținte ITM pentru 2025

În 2025, inspectoratele teritoriale de muncă (ITM) vor concentra parte dintre acțiunile de monitorizare asupra întreprinderilor mici, cu 10-49 de angajați, ca parte a unui program de evaluare a respectării legislației privind prevenirea riscurilor profesionale, similar cu cele desfășurate pentru microîntreprinderi în 2023. Conform Anuarului Statistic al României, există aproape 60.000 de astfel de întreprinderi la nivel național, în contextul în care totalul IMM-urilor depășește 1.200.000. Coroborând cu faptul că avem o țintă destul de grea în ceea ce privește gradul de acoperire la nivel național a negocierilor colective și amintindu-ne de faptul că întreprinderile mici sunt obligate prin lege să demareze negocieri colective (obligația se naște de la zece lucrători în sus), ne putem aștepta ca în 2025 să vedem mai multe sancțiuni pentru cei care nu s-au achitat de obligație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Duminică trecem la ora de iarnă! Ora 04:00 devine ora 03:00!

România va reveni oficial la ora Europei de Est (ora de iarnă) în ultimul weekend din luna octombrie. Schimbarea se va produce în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 octombrie 2026, când ora 04:00 va deveni ora 03:00, transformând cea mai lungă zi din an într-una de 25 de ore. Această modificare […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: „Avem Guvern! Să fie cu folos pentru România, să fie cu folos pentru Argeș!”

Imediat după instalarea Guvernului Luca Niculescu, Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a transmis de la Palatul Parlamentului care sunt prioritățile imediate ale noului Executiv. „Avem guvern! Acum, la treabă! Rectificarea bugetară, elaborarea bugetului pentru 2027, susținerea economiei și stabilitate pentru fiecare român sunt priorități imediate! Să fie cu […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...