Angajații și pacienții Spitalului Județean de Urgență Pitești s-au bucurat de prezența duhovnicească a Preasfințitului Părintelui Lucian, Episcopul Caransebeșului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, la invitația managerului Adrian Dumbravă, joi seară, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, angajații și pacienții Spitalului Județean de Urgență Pitești s-au bucurat de prezența duhovnicească a Preasfințitului Părintelui Lucian, Episcopul Caransebeșului care, împreună cu preoți din Episcopia Caransebeșului și preoți conduși de părintele Puiu Andrei Diaconescu, consilier al Sectorului social și filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a așezământului medical.
De asemenea, Episcopul Caransebeșului a ținut și o slujbă de mulțumire la biserica capelă Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Tot ieri, grupul psaltic ETHOS, al Episcopiei Caransebeșului a colindat personalul medical și pe cei aflați în suferință și tratați la Spitalul Județean!
Astăzi, Preasfințitul Părintelui Lucian a săvârșit slujba de Liturghie la parohia Sfânta Vineri din Pitești, iar de la ora 18, grupul psaltic ETHOS va susține un concert de colinde la Catedrala de la Mioveni. Sâmbătă, Episcopul Caransebeșului împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic vor sluji la Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, cu prilejul hramului Sfintei Mucenițe Filofteia.

„Mă bucură foarte mult prezența Preasfințitului Părintelui Lucian, Episcopul Caransebeșului! Mulțumim pentru binecuvântare Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Medicina este o știință, dar fără îndoială, când vorbim de tămăduire, fiecare act medical trebuie însoțit de credință! Am ținut ca Spitalul nostru să primească binecuvântare în această perioadă a sfintelor sărbători! Le urez tuturor argeșenilor, salariați și pacienți deopotrivă, sănătate, bucurie și împlinire sufletească!” – Adrian Dumbravă, manager Spitalul Județean de Urgență Pitești.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, ne-am rugat astăzi, atât pentru medicii și asistenții care ostenesc aici, pentru cei care conduc destinele acestui spital, cât și pentru toți bolnavii, mai ales că suntem în Anul omagial al pastoraţiei și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți. Sfântul Ierarh Nicolae ne-a adus pe aceste meleaguri binecuvântate, în istorica Eparhie a Argeșului și Muscelului. Ne bucurăm că am putut ajunge aici, iar la sărbătoarea Sfintei Mucenițe Filofteia vom sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, la Mânăstirea Curtea de Argeș. Ne vom închina la moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia și vom pleca cu pace la casele noastre, spunând împreună cu Sfântul Apostol Pavel că ne-am făcut, pe cât ne-a fost pe putință, slujba deplină. Le mulțumim celor care ne-au primit cu multă dragoste și bucurie, rugându-l pe Pruncul Divin să Se nască și în inimile noastre! Iisus Se naște, slăviți-L!” – Preasfințitul Părintelui Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Incendiu la un autocamion în Argeș! Vehiculul și încărcătura au ars complet

Incendiu la un autocamion în Argeș! Vehiculul și încărcătura au ars complet Un autocamion a fost cuprins de flăcări în comuna Morărești, satul Dedulești, unde au intervenit patru echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, pentru localizarea și […]

Citește mai mult...

Pensionarii cu venituri mici vor primi bani în plus în decembrie

O măsură de sprijin financiar vizează pensionarii cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei. Ajutorul este prevăzut pentru anul 2026 și se acordă în două tranșe, prima fiind programată în luna mai, iar cea de-a doua în decembrie. Suma totală diferă în funcție de veniturile lunare ale beneficiarului. Pensionarii care înregistrează venituri […]

Citește mai mult...

Duminică trecem la ora de iarnă! Ora 04:00 devine ora 03:00!

România va reveni oficial la ora Europei de Est (ora de iarnă) în ultimul weekend din luna octombrie. Schimbarea se va produce în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 octombrie 2026, când ora 04:00 va deveni ora 03:00, transformând cea mai lungă zi din an într-una de 25 de ore. Această modificare […]

Citește mai mult...