Membri ai familiei regale, la slujba de pomenire a Reginei Ana de la Curtea de Argeș

Principesa moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria au participat azi la Curtea de Argeș, la slujba de pomenire organizată la un an de la moartea Reginei Ana. Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic, în noua Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, în care se află mormântul Reginei Ana. La slujbă a fost prezent și episcopul auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Cornel Damian. După slujbă, reprezentanții Casei Regale au mers la vechea catedrală episcopală, ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, unde s-au recules la mormintele Regilor Carol I și Ferdinand. Regina Ana a murit pe 1 august 2016 într-un spital din Elveția, la vârsta de 92 de ani, fiind înmormântată pe 13 august 2016 în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, ridicată în vecinătatea Mănăstirii de la Curtea de Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...