Toni Greblă: „Alegerile ar putea fi reprogramate pentru 15 și 29 decembrie”

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2), în cazul în care CCR ar invalida primul tur.

Toni Greblă a declarat la Radio România Actualități că, din primele informații, unele județe vor termina chiar de vineri renumărarea voturilor, pentru ca rezultatul să fie comunicat cât mai repede la Curtea Constituțională.

Astfel, CCR va putea să ia „decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie și de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea președintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfășoare în 29 decembrie”, a mai spus el.

Oficialul a explicat că desfășurarea alegerilor pe 29 decembrie „este o dată care ne dă multe inconveniențe în ceea ce privește organizarea alegerilor”, aflându-se în apropierea Crăciunului și a Revelionului. El a adăugat că, momentan „nu știm cum să tipărim buletinele de vot pentru turul doi, pentru că nu este validat turul întâi”.

Biroul Electoral Central a dat termen pentru renumărarea tuturor voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale și întocmirea noilor procese verbale până duminică, la ora 22.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O nouă ședință a Consiliului Local Mioveni

O nouă ședință a Consiliului Local Mioveni Joi, 18 iunie 2026, începând cu ora 17:00, la sediul Primăriei orașului Mioveni, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi sunt înscrise 12 proiecte de hotărâre care vizează buna funcționare a administrației publice locale și dezvoltarea orașului. Printre acestea se regăsesc: aprobarea […]

Citește mai mult...

ULEIUL ALIMENTAR UZAT POATE FI PREDAT PENTRU RECICLARE LA PIAȚA AGROALIMENTARĂ „DACIA”

ULEIUL ALIMENTAR UZAT POATE FI PREDAT PENTRU RECICLARE LA PIAȚA AGROALIMENTARĂ „DACIA” Locuitorii orașului Mioveni au la dispoziție un punct de colectare a uleiului alimentar uzat în cadrul Pieței Agroalimentare „Dacia”, unde este amplasat un recipient special destinat acestui tip de deșeu. Prin utilizarea acestui sistem de colectare, cetățenii contribuie la protejarea mediului și la […]

Citește mai mult...

Întâlnire între conducerea Consiliului Județean Argeș și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura

Întâlnire între conducerea Consiliului Județean Argeș și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura Conducerea Consiliului Județean Argeș s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura pentru a analiza rezultatele colaborării dintre cele două instituții și pentru a stabili direcțiile de acțiune în vederea gestionării eficiente și umane […]

Citește mai mult...