Vot scandalos pentru salariile din Consiliul Județean. Opoziția a făcut comparație cu Dacia!

Salariile angajaților din aparatul propriu al Consiliului Județean Argeș și din instituțiile subordonate au fost supuse la vot azi, în ședința de CJ. Măririle nesimțite acordate unor categorii (detalii aici: http://contraataculargesului.ro/index.php/dezvaluiri/4256-presedintele-manu-propune-salarii-nesimtite-pentru-oamenii-din-aparatul-propriu) au făcut ca opoziția să se opună vehement proiectului de hotărâre. Consilierii PNL, PAM și PMP prezenți la ședință au votat împotriva măririlor, cu o singură excepție. Atunci când a venit vorba de Serviciul Salvamont Argeș, toți au fost de acord că măririle sunt meritate. Președintele PNL Argeș, consilierul județean Adrian Miuțescu, a comparat salariile propuse pentru șefimea din CJ și unii funcționari, care depășesc sau se învârt în jurul sumei de 10.000 lei, cu cele de la cel mai mare agent economic din județ: Dacia. În plus, în timp ce Dacia are performanțe incontestabile, Miuțescu le-a amintit președintelui Manu și colegilor social-democrați că CJ nu se poate lăuda cu succese de răsunet. „Legea salarizării unice nu a impus un prag. Fiecare vrea un salariu cât mai mare, dar haideți să ne uităm și la cei care produc în țara asta, să vedem cât e de corect. La Dacia e un salariu mediu de 4500 lei, firmă care are un aport important la bugetul României. Care ar trebui să fie salariile în administrație? Pentru că nu cred că performanțele sunt maxime la noi! Ce ni se propune acum este la nivelul maxim, comparabil cu Primăria Generală a Capitalei, unde problemele sunt mult mai mari. La Karcher Curtea de Argeș salariul mediu e e de 3500 lei. Când vor vedea salariile din Cj cei din societate vor fi total descurajați să se mai angajeze la privat. Este o lege proastă, n-avem nimic cu persoanele care lucrează aici, dar nu trebuie să punem în pericol economica județului”, a declarat Miuțescu. Liberalul a ținut să spună și că în cadrul unor instituții subordonate CJ mulți angajați sunt plătiți cu salariul minim. „Nu este corect ca majorările să fie făcute doar la vârf, iar alții să stea pe salariul minim. Pentru unii suntem mumă, pentru alții ciumă”, a declarat Miuțescu. Deși toți cei 9 reprezentanți ai opoziției au votat împotrivă, majoritatea PSD-ALDE a făcut ca proiectele de hotărâre privind majorările salariale să treacă cu ușurință, cu 23 voturi pentru. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...