Ministerul Sănătății: peste 200.000 de copii nu sunt vaccinați împotriva rujeolei

Peste 200.000 de copii, cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani, sunt nevaccinați împotriva rujeolei, se arată în raportul publicat miercuri de Ministerul Sănătății. În cadrul campaniei demarate alături de Ministerul de Interne, în care au fost implicate și autoritățile locale, au fost realizate în toate județele echipe integrate de coordonare a planului de măsuri de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, formate din reprezentanți ai Consiliului Județean, Consiliilor locale și DSP județean, sub coordonarea prefectului de județ, informează Ministerul Sănătății. Astfel, au fost identificate toate localitățile, pentru fiecare județ în parte, cu populație aflată la risc de îmbolnăvire prin rujeolă — 2.277 (localități fără medic de familie, cu acoperire vaccinală sub 95%, populație de etnie romă). Totalul copiilor care încă nu au fost vaccinați împotriva rujeolei, cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani, este de 224.202. Dintre aceștia, sunt 30.706 copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 luni. Dintre ei 25.026 sunt înscriși la un medic de familie, iar 5.680 nu sunt.De asemenea, 194.496 de copii au vârste între 1 și 9 ani, iar dintre aceștia, 155.727 sunt înscriși la un medic de familie și 37.769 nu sunt. Ministerul Sănătății mai informează că pentru fiecare localitate identificată la risc au fost găsite locații pentru înființarea de centre de vaccinare, dar și personal medico-sanitar care să le deservească. Astfel, au fost înființate 964 de centre de vaccinare la nivel național, cu 1.929 medici și 2.080 asistenți medicali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...