Nerespectarea normelor în vigoare privind locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități – verificări și sancțiuni contravenționale, la Pitești!

Nerespectarea normelor în vigoare privind locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități – verificări și sancțiuni contravenționale, la Pitești!

Poliția Locală Pitești – Serviciul Siguranță Rutieră și Serviciul Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate – a desfăşurat, în Pitești, acţiuni privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, ca cetățeni cu drepturi depline, ce își revendică locul în societate.

Pentru o incluziune socială reală și necondiționată, se impune accesul neîngrădit la locurile de parcare rezervate și semnalizate pentru persoanele cu dizabilități, polițiștii locali rutieri acționând, în acest sens, în cadrul activității de patrulare și/sau în urma sesizărilor primite pentru prevenirea, constatarea și luarea măsurilor de sancționare a abaterilor de la prevederile legale, potrivit atribuțiilor conferite de Legea 155/2010 – Legea Poliției Locale și Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Acțiunile pe zona teritorial – administrativă a Municipiului Pitești s-au desfășurat periodic și s-a intervenit, punctual și inopinat, pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă legislația în vigoare și pentru luarea măsurilor ce se impuneau privind staționarea pe locurile de parcare rezervate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoanele cu handicap.

Ca rezultat al activităților desfășurate – în urma sesizărilor primite prin Dispeceratul Poliției Locale Pitești din partea cetățenilor / operatorilor economici și/sau comerciali – și al abaterilor constatate, polițiștii locali rutieri au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale, conform art. 100, alin. (1), lit. g) din Legea 448/2006, conducătorilor auto care nu au respectat normele în vigoare privind locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, amenajate atât în zona aferentă centrelor comerciale, cât și pe arterele de circulație din municipiul Pitești.

Potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap sau reprezentanții lor legali pot solicita un card-legitimație care le permite să beneficieze de locuri gratuite de parcare. Acest card-legitimație trebuie apoi expus în mod vizibil în parbrizul autovehiculului, atunci când acesta este parcat în locurile special amenajate.
Procedura de obținere a cardului-legitimație este detaliată în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, din 14 martie 2007.

Prin urmare, pentru a putea utiliza locurile de parcare rezervate, persoanele cu handicap trebuie să dețină un card-legitimație valabil, eliberat de autoritățile competente. Acest card trebuie apoi afișat în mod corespunzător în parbrizul autovehiculului.

Este important ca toți participanții la trafic să respecte aceste reglementări și să nu ocupe abuziv locurile destinate persoanelor cu handicap. Parcarea ilegală în aceste spații poate atrage sancțiuni contravenționale cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei și reprezintă o lipsă de respect față de nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...