Noi pârghii de finanţare pentru românii din străinătate, aprobate de Guvern

Guvernul a modificat, în şedinţa de joi, cadrul legislativ privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile pentru sprijinirea activităţii românilor din Diaspora şi a lansat o campanie de informare pentru românii care doresc să muncească în afara graniţelor. ”Guvernul propune actualizarea Legii 321/2006, în sensul adaptării acesteia la contextul actual al realităţilor cu care se confruntă românii în afara graniţelor ţării, pentru a îmbunătăţi şi flexibiliza sistemul de finanţare a acţiunilor, proiectelor şi programelor dedicate sprijinirii românilor de pretutindeni”, se arată într-un comunicat al Executivului.  Potrivit sursei citate, principalele modificări şi completări aduse actului normativ se referă, printre altele, la introducerea posibilităţii de finanţare a unor proiecte care vizează menţinerea legăturii românilor din străinătate cu ţara, suplimentar faţă de tematicile finanţate până în prezent, circumscrise identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase, dreptului la liberă întrunire şi asociere, completarea definiţiei beneficiarilor de finanţări nerambursabile, respectiv asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, alte categorii de organizaţii neguvernamentale ale românilor de pretutindeni şi organizaţiile internaţionale şi alte persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate şi la posibilitatea stabilirii de priorităţi geografice şi tematice multianuale pentru acordarea de finanţări nerambursabile în sprijinul românilor de pretutindeni, prin Strategia naţională pentru românii de pretutindeni, în scopul asigurării implementării politicilor publice privind românii de pretutindeni. Proiectul de act normativ stabileşte trei tipuri de acordare de finanţare, şi anume: pentru proiecte cu implementare directă, ce vizează acţiunile proprii întreprinse de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, pentru proiecte cu implementare indirectă, derulate de către beneficiarii de finanţări, precum şi prin acordarea de granturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...