Termen prelungit pentru finanțarea primelor de asigurare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Astfel, fermierii pot depune cererile de finanțare până pe 4 noiembrie 2024, ora 16:00, a transmis instituția.
Bugetul stabilit pentru această măsură, din această sesiune, este de 30,4 milioane de euro. Până în acest moment, s-au primit peste 6.100 de cereri de finanțare, în cuantum de 23,4 milioane de euro. În această sesiune, vor putea primi bani fermierii cu cereri de finanțare aferente sectorului vegetal pentru polițele încheiate la culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024, dar și pentru cererile din sectorul zootehnic, la polițele încheiate în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov Un eveniment religios deosebit a avut loc, duminică, 30 august 2026, în comuna Bascov. Biserica cu hramul „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” a fost sfințită în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroși credincioși. Primarul comunei Bascov, […]

Citește mai mult...

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...