Dacia a lansat modelul Bigster. Cât costă cel mai mare și mai scump SUV românesc

Moment istoric, pentru Dacia, care a lansat al doilea SUV din gamă, dar și cel mai mare și scump din întreaga ofertă. Cel mai ieftin Bigster costă, în România, 25.000 de euro.
Bigster este fratele mai mare al celebrului Duster și se va produce în România, la uzina Dacia din Pitești. Cu prețuri care încep de la sub 25.000 de euro pentru versiunea cu motor termic și sub 30.000 de euro pentru versiunea Full Hybrid, Bigster aduce noutăți importante în portofoliul Dacia.

Cu Bigster, Dacia intră în segmentul C-SUV, modelul reprezentând noutatea din gama producătorului român, după ce a debutat ca un concept car în urmă cu aproximativ trei ani și jumătate.

Chiar dacă cele două mașini arată asemănător și împărtășesc aceeași platformă CMF-B, diferența dintre cele două vehicule este vizibilă.

Bara de protecție al lui Bigster are un design diferit. Capota are un aspect sculptat, iar partea din față are o grilă lată, de culoare negru lucios, având în centru sigla „Dacia link”. Pe laterale există elemente decorative dreptunghiulare, similare cu cele de pe Duster. Culoarea scuturilor față și spate, precum și protecțiile laterale de la nivelul pasajelor roților sunt realizate din plastic reciclat.

Dacia Bigster propune o motorizare care asociază carburația mixtă și un sistem mild-hybrid de 48 V. Acesta din urmă susține motorul cu 3 cilindri de 1,2 litri turbo, indiferent dacă funcționează pe benzină sau pe GPL, în fazele de demaraj și accelerație, optimizând plăcerea de a conduce și eficiența motorului. Frânarea regenerativă permite încărcarea bateriei cu 0,8 kWh într-un mod total transparent pentru șofer.

Autonomia poate ajunge la 1.450 km datorită celor două rezervoare cu o capacitate totală de 99 litri de carburant (50 litri de benzină și 49 litri de GPL). Instalat sub planșeul portbagajului, rezervorul de GPL nu diminuează volumul de încărcare al acestuia.

Are o lungime de 120 cm iar trapa se poate fie întredeschide, fie deschide complet pe o distanță de 35 cm, asigurând o ambianță la bord luminoasă, plafonul panoramic este disponibil în serie pe versiunea Extreme și opțional pe Journey.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„FOCUL LU’ SUMEDRU” la TOPOLOVENI

FOCUL LU’ SUMEDRU” la TOPOLOVENI -PROGRAM Duminică 25 octombrie 2026, ora 16.30 În ziua de duminică, 25 octombrie 2026, la Târgul săptămânal din TOPOLOVENI, va avea loc manifestarea tradițională „FOCUL LU’ SUMEDRU”, obicei etnografic specific zonei Muscelului. Premierea familiilor care au împlinit 50 de Ani de căsătorie Vor participa : • Ansamblul folcloric „Ciuleandra” – […]

Citește mai mult...

Casa Națională de Pensii a lansat aplicația MyCNPP. Poți verifica online date despre pensie și stagiul de cotizare

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, prin care pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie și stagiul de cotizare, pot estima pensia viitoare și pot trimite cereri către instituție fără să se deplaseze la ghișeu. Accesul se face cu adresa de e-mail și parola sau prin identitatea […]

Citește mai mult...

„LUNA DE TEATRU” la Mioveni: spectacolul „TARTUFFE” de Moliere!

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită publicul iubitor de teatru la o nouă reprezentație din cadrul evenimentului „LUNA DE TEATRU”, un spectacol care aduce în prim-plan una dintre cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei universale – „TARTUFFE” de Molière. Luni, 26 octombrie 2026 Ora 18:00 Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...