Sobele, interzise!

Sobele, interzise!
Sobele vor fi interzise, în România. Dacă măsurile drastice vor fi reglementate prin lege, cetăţenii nu vor mai avea voie să încălzească locuinţa cu ele.

Asta s-ar putea întâmpla din cauza faptului că această metodă de încălzire provoacă rănirea a aproape 2.000 de persoane în fiecare an, numărul deceselor fiind unul foarte mare. Drept urmare, specialiştii Uniunii Europene vor să ia atitudine împotriva acestei ameninţări.
Un raport publicat de Coolproducts în colaborare cu Biroul European de Mediu (EEB) ar putea interzice sobele în România, dar şi în celelalte state europene. Conform statisticii, peste 1.800 de persoane sunt rănite anual din cauza sobelor şi aragazelor pe bază de combustibili, numărul morţilor fiind unul extrem de mare. Astfel, Uniunea Europeană doreşte să ia măsuri pentru a scăpa cetăţenii de această ameninţare.

„Sistemele bazate pe combustibili fosili duc, de asemenea, la 900-1.800 de răni anuale cauzate de incendii. Rezultatele subliniază riscurile urgente pentru sănătatea publică și siguranță pe care le prezintă încălzirea cu combustibili fosili și biomasă în casele europene, evidențiind necesitatea unui plan clar al UE de renunțare la tehnologiile de combustie”, scrie în raport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm!

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]

Citește mai mult...

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]

Citește mai mult...

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]

Citește mai mult...