Primarul Cristian Gentea a semnat contractele de modernizare a încă trei străzi de pământ din municipiul Pitești

Astăzi, 11 septembrie 2024, au fost semnate contractele de modernizare a încă trei străzi de pământ din municipiul Pitești, precum și cel de lărgire a străzii Tineretului, din cartierul Craiovei.

Lucrările pe care le presupun cele trei contracte de modernizare, precum și detaliile referitoare la executanți și costuri sunt următoarele:

Modernizare strada Toma Ghenea – tronson care face legătura cu strada Argeșului – stradă de categoria IV-a, de folosință locală, cu o lungime de 195 ml:

Executant: Asocierea SC CDM COMASTRAD SRL (executant) și SC CENTRUL DE PROIECTARE ȘI CONSULTANȚĂ RUTIERĂ SRL (proiectant).

Valoare contract: 794.223,85 de lei, inclusiv TVA.

Lucrări:

Va fi amenajată partea carosabilă, se vor executa trotuare, vor fi ridicate 6 cămine la cotă, se vor înlocui 2 răsuflători de gaze amplasate în zona trotuarelor.

Va fi realizată o rețea de canalizare pluvială, cu 5 cămine de vizitare și 8 guri de scurgere. Se vor realiza accesele la proprietăți, în dreptul cărora bordura se va lăsa pentru un acces facil spre proprietate. Semnalizarea rutieră corespunzătoare va fi efectuată prin marcaje și indicatoare rutiere (carosabil și intersecții).

Modernizare drum lateral strada Zamfirești – cu o lungime de cca 267 ml:

Executant: Asocierea SC MOB GLOBAL IMPACT SRL (executant) și SC INSTPRO CAD SRL (proiectant).

Valoare contract: 809.200,00 de lei, inclusiv TVA.

Lucrări:

Va fi amenajată partea carosabilă, se vor executa trotuare, vor fi ridicate 5 cămine la cotă, se vor înlocui 8 răsuflători de gaze amplasate în zona trotuarelor.

Scurgerea apelor pluviale de pe această stradă se va realiza gravitațional, înspre canalul dalat existent de pe partea dreaptă. Se vor realiza accesele la proprietăți, în dreptul cărora bordura se va lăsa pentru un acces facil spre proprietate. Semnalizarea rutieră corespunzătoare va fi efectuată prin marcaje și indicatoare rutiere (carosabil și intersecții).

Modernizare strada B.P. HAȘDEU – stradă de categoria IV-a, de folosință locală, cu o lungime de 423 ml, în Tarlaua 22, zona Prelungirea Craiovei:

Executant: Asocierea SC CDM COMASTRAD SRL (executant) și SC CENTRUL DE PROIECTARE ȘI CONSULTANȚĂ RUTIERĂ SRL (proiectant).

Valoare contract: 1.802.819,06 lei, inclusiv TVA.

Lucrări:

Va fi amenajată partea carosabilă, se vor executa trotuare, vor fi ridicate 23 de cămine la cotă, se vor înlocui 14 răsuflători de gaze amplasate în zona trotuarelor.

Scurgerea apelor pluviale de pe această stradă se va realiza gravitațional, înspre canalul dalat existent de pe partea dreaptă. Se vor realiza accesele la proprietăți, în dreptul cărora bordura se va lăsa pentru un acces facil spre proprietate. Semnalizarea rutieră corespunzătoare va fi efectuată prin marcaje și indicatoare rutiere (carosabil și intersecții).

Lărgire strada Tineretului – zona Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” – lungime 220,00 m:

Executant: Asocierea SC MOB GLOBAL IMPACT SRL (executant) și SC INSTPRO CAD SRL (proiectant) .

Valoare contract: 818.125,00 de lei, inclusiv TVA.

Lucrări:

Structura rutieră proiectată adoptată pentru carosabil: frezare 6 cm, refacerea structurii rutiere pe zonele foarte degradate, geogrilă antifisură pe toată suprafața, strat de rulare, 6 cm grosime după compactare, din beton asfaltic;

Pe zonele cu degradări structurale se va proiecta o structură rutieră nouă: 6 cm strat de rulare din beton asfaltic, geogrilă antifisură pe toată suprafața, 6 cm strat de legătură din beton asfaltic (cu agregate naturale de carieră prelucrate prin concasare și sortare), 20 cm strat de fundație din piatră spartă, 30 cm strat de formă din balast;

Structura rutieră a trotuarelor: 4 cm BA8, 10 cm strat din balast stabilizat cu ciment, 10 cm fundație inferioară din balast;

Pe strada Tineretului, se va amenaja o bandă de staționare, în fața Școlii Gimnaziale „ Mihai Eminescu”, marcată și semnalizată corespunzător, pentru a decongestiona traficul și a permite autovehicolelor să staționeze;

Accesele la proprietăți vor fi amenajate, cu lățime variabilă, în funcție de situația existentă pe amplasament. În dreptul acceselor, bordura mare se va coborî, astfel încât garda față de marginea părții carosabile să fie de 3 cm. Structura rutieră a acceselor la proprietăți, între partea carosabilă și limitele de proprietate, va fi similară celei de la trotuar.

Gurile de scurgere, precum și căminele de vizitare existente vor fi aduse la noua cotă proiectată a străzii. Gurile de scurgere existente se vor decolmata.

Pentru siguranța traficului, se va executa un marcaj rutier corespunzător: demarcația benzilor de circulație, marcarea zonelor periculoase, marcarea trecerilor de pietoni, montarea indicatoarelor de circulație.

În cea mai mare parte, lucrările de lărgire și de reabilitare a străzii se vor executa sub circulație, pe jumătate de cale, pe tronsoane bine stabilite, în concordanță cu tehnologia de execuție. Fluentizarea traficului se va realiza prin dirijarea și orientarea șoferilor cu ajutorul unor semafoare temporizate sau piloți de circulație, poziționați la capetele sectoarelor de lucru.

Cele patru contracte au ca termen de finalizare 6 luni de la data semnării, din care 2 pentru proiectare și 4 pentru execuție lucrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Uzina Dacia din Mioveni

Guvernul cere marilor consumatori să reducă voluntar consumul de energie. Ilie Bolojan: „Dacia și Ford au oprit deja producția”

Guvernul a convenit cu reprezentanții marilor consumatori industriali reducerea voluntară a consumului de energie în intervalul 19:00-23:00, în contextul crizei energetice provocate de seceta severă și de debitul extrem de redus al Dunării. Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat luni că mai multe companii își vor adapta programul de funcționare în orele de vârf, în […]

Citește mai mult...

Începerea lucrărilor de reabilitare a carosabilului pe Bulevardul Frații Golești, Pitești

Începerea lucrărilor de reabilitare a carosabilului pe Bulevardul Frații Golești, Pitești Primăria Municipiului Pitești informează participanții la trafic că, începând cu data de 4 august 2026, S.C. Hidro Construcția S.A. va demara lucrările de reabilitare a carosabilului pe Bulevardul Frații Golești, în baza avizelor și autorizațiilor emise de instituțiile competente. În prima etapă a proiectului, […]

Citește mai mult...

Intrare GRATUITĂ pentru copii, elevi și studenți, de Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice!

Intrare GRATUITĂ pentru copii, elevi și studenți, de Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice! Duminică, 9 august, Grădina Zoologică Pitești invită copiii, elevii și studenții, între orele 10:00 și 19:00, în mijlocul naturii și al fascinantei lumi a animalelor. Tarife de acces pentru adulți: 12 lei/persoană – adulți; 8 lei/persoană – grupuri organizate de peste 10 […]

Citește mai mult...